Sursa foto: Facebook/Implant pentru Refuz

După mai bine de trei decenii de Implant pentru Refuz, Octavian „Vita“ Horvath privește muzica mai puțin ca pe o destinație și mai mult ca pe un drum care nu se încheie niciodată. Trupa s-a schimbat, publicul s-a schimbat, iar între timp au apărut generații noi care descoperă versurile IPR la fel cum o făceau alții în urmă cu 20 sau 30 de ani.

Cu un vinil aniversar care adună 15 piese din istoria formației și cu un nou concert în Expirat, „Vita“ ne-a povestit despre începuturile Implant, despre cum supraviețuiește o trupă atâția ani, revoltă, politică, cauze în care intri „direct cu inima” și motivul pentru care scena încă dă dependență.

Am stat la discuții cu Octavian „Vita“ Horvath de la Implant pentru Refuz despre cei peste 30 de ani de trupă, primele formule IPR, muzică și energia care îl face să urce în continuare pe scenă.

***

ladiscutii.ro: Pentru început, cine ești și ce ar trebui să știm despre tine?

Octavian „Vita“ Horvath: Cine sunt? Asta este greu de spus. E una dintre întrebările de bază, existențiale. La ora actuală, pot să zic că nu știu cine sunt. Dar încerc să mă descopăr.

Practic, tot ceea ce fac e ca să mă descopăr pe mine, pe oamenii din jurul meu și lucrurile din jurul meu. Am impresia că, până la urmă, căutarea nu se oprește și mergem mai departe și căutăm chiar și după copilărie și după școală.

ladiscutii.ro: Implant pentru Refuz a trecut de 30 de ani. Când te uiți la trupă acum, ce mai recunoști din trupa de la început și ce simți că s-a schimbat?

Octavian „Vita“ Horvath: Din trupa de la început mă recunosc numai pe mine. S-au schimbat multe de-a lungul anilor, dar e și normal în 30 de ani să se schimbe și să se transforme multe.

În 30 de ani am avut diverse abordări. De fapt, cum ne-a venit nouă să cântăm? Că nu ne-a impus nimeni nimic. Dacă ar fi să compar trupa din prezent față de trupa de acum 31 de ani, când ne-am format, cred că acum am ajuns să ne dăm seama mai bine ce vrem de la o scenă, ce vrem de la o cântare și așa mai departe.

Atunci, la început, erau căutările aceleași. Era o perioadă foarte faină în care, practic, noi am învățat să cântăm. Cel puțin acum vorbesc din punctul meu de vedere – am mai cântat înainte, într-o formație, doi ani, unde am învățat să cânt.

ladiscutii.ro: Înainte de ’95?

Octavian „Vita“ Horvath: Înainte de ’95, da. În ’92 am avut o trupă care se chema Psycho Pampers. Noi am învățat atunci alfabetul muzicii, pentru că nu știam nimic. Unul a zis: „Eu am un băț de tobă”. Bine, tu ești toboșar. Altul a zis: „Eu vreau la bas”. Bine, tu ești basist. Și, până la urmă, am ajuns la voce, am tras bățul scurt.

La voce, am înțeles că trebuie să scriu și versuri și am început să fac lucrul ăsta. Și, la un moment dat, deja ne ieșea mai bine după câțiva ani.

Ne-am întâlnit undeva în ’95 cu alți oameni care erau foarte pasionați de hardcore. Și am zis: „Hai să nu mai facem grunge, punk (ce făceam noi până atunci). Hai să ne apucăm de hardcore”. Și ne-am apucat de hardcore.

Bineînțeles, gustul se dezvoltă în timp. Am ajuns să cântăm și metal, și progresiv, și așa mai departe.

Nu ne-am dat la o parte să zicem: „Nu, noi suntem numai hardcore, noi suntem încăpățânați și o să cântăm doar un singur stil toată viața”. Am cântat ce am vrut noi, ce am simțit în momentul respectiv și ce ni s-a potrivit să facem împreună.

Că, până la urmă, asta este definiția unui grup care cântă împreună. Faci lucruri împreună, cânți împreună. Deci nu este o chestie unde vine cineva și zice: „Uitați, astea sunt partiturile și cântați ce vă spun eu”.

ladiscutii.ro: Trebuie să fie o simbioză.

Octavian „Vita“ Horvath: Da, trebuie să fie, la fel ca în orice relație. Există ups and downs, suișuri, coborâșuri, compromisuri, certuri, împăcări, de toate.

E normal să fie așa. Altfel cred că nu ar fi un proces creativ. Cred că ar fi boring.

ladiscutii.ro: Ați ajuns să cântați pentru mai multe generații de public. Sunt cei care vă descoperă acum conectați la aceleași lucruri ca oamenii care ascultau trupa cu 20-30 de ani în urmă?

Octavian „Vita“ Horvath: Da, iar noi ne simțim foarte bine când vedem oameni tineri care ne descoperă. Ultima oară când am fost la un concert la Buzău, în vara asta, la un festival, am vorbit cu niște copii de 16 ani care vorbeau despre primele albume Implant și m-am simțit foarte fain.

Știau de acolo versuri, tot și eram: „Uai, ce tare”. Totul este acolo, în așteptare, trebuie doar să descoperi Implantul. Noi ne bucurăm de lucrul ăsta.

ladiscutii.ro: Noul vostru vinil, „30”, adună 15 piese din toată istoria trupei. Cum alegi 15 melodii din 30 de ani fără să simți că lași pe dinafară o bucată importantă?

Octavian „Vita“ Horvath: Nu poți. Alegi 15 cu care ai puțin impresia că ai acoperit ceva, dar nu poți. Practic, nu poți să faci asta. Ca să nu uiți nimic, ar trebui să le pui pe toate.

Și, oricum ai face, sigur altcineva ar fi făcut o altă selecție. Și atunci am ales cumva și în funcție de sound și așa mai departe. Deci, la care dintre ele putem să aducem și să le remasterizăm ca să fie mai apropiat de sound-ul general al discului.

Piesele de pe albumele vechi au fost împărțite în stem-uri, puțin remixate și puțin remasterizate ca să sune tot în zona celorlalte. Că altfel ai avea niște gap-uri de calitate și de sunet.

Și, până la urmă, am ajuns la 15 despre care am zis: „Astea sunt destul cât să-ți dea o impresie despre ce este Implant”. Dacă vrei să sapi mai mult, o să sapi sigur mai mult și o să găsești mai mult.

Dar 15 piese, să zicem, din toată cariera Implant te pot purta în diferite etape ale Implantului și să-ți dea o anumită aromă despre care au fost vremurile de început, de mijloc, de trecere și așa mai departe.

Nu știm dacă selecția va fi extraordinară pentru toți sau va fi îmbrățișată de toți. Ce știu foarte sigur e că va fi așa. O să mă întâlnesc cu oamenii în oraș și o să-mi zică: „Bă, ce fain e discul”. Dar o să vină și un „dar”: „Trebuia să pui piesa aia”. Și fiecare are piesa lui în minte care, pentru el, este reprezentativă pentru Implant. Asta știu sigur. Și o să zic: „Bă, ok, next time. Da, da, mai facem”.

ladiscutii.ro: „Drumuri de dor” a apărut anul acesta, după o perioadă în care nu ați mai lansat un material nou. Ce v-a făcut să reveniți acum cu o piesă nouă și unde simți că se află trupa, muzical, în momentul ăsta?

Octavian „Vita“ Horvath: Practic, piesa a fost făcută pentru o compilație. A fost făcută clar pentru numărul doi al compilației Musink.

Pentru mine, cel puțin, a fost o provocare să scrii cumva despre un anumit subiect. Muzical, nu știu unde ne găsim, dar nici nu cred că sunt preocupat de asta.

Adică o să facem iarăși ce am făcut. De obicei, ne întâlnim, cântăm și, dacă ne place o piesă, o scoatem. Dacă nu, o lăsăm deoparte și începem alta.

Cam ăsta e feeling-ul actual. Trebuie să ne întâlnim. Din păcate, probabil suferim toți de o lipsă de timp sau nu reușim să ne sincronizăm, să avem timp dedicat muzicii exact în același timp. Lucrurile sunt, totuși, ciclice.

Vine perioada când intrăm într-o vrie creativă și atunci scoatem un album. Nu-i simplu.

ladiscutii.ro: Spuneai la un moment dat că muzica Implant pentru Refuz a devenit mai poetică, dar că revolta a rămas acolo, doar că mai ascunsă. Ce vă revoltă astăzi? Sunt aceleași lucruri ca acum 20 de ani? Sau s-au schimbat și motivele pentru care simțiți nevoia să spuneți ceva?

Octavian „Vita“ Horvath: Nu mai sunt aceleași lucruri ca acum 20 de ani. Îți dai seama că acum te râcâie alte chestii. Dar vezi că, dacă stai să te uiți la societatea românească și, în general, la societatea asta, clasa politică încă nu a învățat să fie fair.

Probabil că nici nu o să învețe, pentru că este încă o clasă politică ce funcționează după tiparul ce se trage din pisică șoareci mănâncă. Dacă ne gândim că în pătura de politicieni care a început politica în România au fost doar securiști și oameni care au fost în sistem înainte și doar și-au schimbat discursul, trebuie să știm că și în viitor tot ei vor fi. Nu lași puterea așa ușor din mână. Transformi, îi spui capitalism, dar în continuare își văd de lucrurile lor și de oamenii lor, iar oamenii, din patru în patru ani, din cinci în cinci ani, ascultă promisiuni, ascultă debate-uri, votează pentru o parte sau pentru cealaltă, când, de fapt, ei sunt în aceeași clasă toți.

Așa că probabil ne mai enervăm și din cauza clasei politice. Cum ne-am enervat și de la început.

ladiscutii.ro: Un motiv foarte valid.

Octavian „Vita“ Horvath: Acum lucrurile au evoluat în multe locuri, cum a evoluat la noi în țară asistența socială. Bineînțeles că lucrurile nu sunt perfecte și nu e totul roz, dar încă există foarte mulți oameni care au nevoie de ajutor și acolo este un punct sensibil în societatea românească.

În rest, nu mă enervez. Dacă fac o comandă și nu vine curierul la timp, mă enervez.

ladiscutii.ro: IPR a trecut prin mai multe schimbări de componență, dar trupa a continuat. Ce ține, de fapt, o trupă în viață atât de mult?

Octavian „Vita“ Horvath: E o întrebare destul de grea la care nu cred că am un răspuns sigur, precis. Cred că este vorba de înțelegerea dintre oameni.

Nu cred că e un lucru extrem de complicat, dar, în același timp, e foarte complicat. Pentru că oamenii aceia care cântă împreună trebuie să se înțeleagă. Dacă încep să nu se înțeleagă, lucrurile nu mai stau la locul lor.

Majoritatea trupelor se despart din cauza asta: ăla nu se mai înțelege cu ăla. Eu știu foarte multe trupe care s-au despărțit din cauza asta.

Și atunci te întâlnești cu unul dintre ei, care spune că din cauza lui ăla, apoi te întâlnești cu ăla care spune că nu din cauza lui ăla. Deci sunt numai chestii de înțelegere între oameni. De fiecare dată când ne mai răfuim, ne certăm, zicem: „Bă, hai să lăsăm noaptea să treacă, vorbim mâine. Oricum, nu are rost să escaladăm acum, pentru că sigur mâine o să vedem lucrurile altfel”.

ladiscutii.ro: Ați fost de-a lungul timpului implicați și în proiecte sau evenimente cu o componentă socială, cum ar fi FânFest, Roșia Montană. Cum decideți când trupa trebuie să iasă din zona strict muzicală și să-și asume o cauză?

Octavian „Vita“ Horvath: Cred că nu decidem. Cred că o simțim. În momentul ăla am simțit-o, știu că ne-am uitat o dată și am zis: „mergem”. Adică eram în același sentiment. Nu cred că ne punem să facem o balanță. Cred că în lucrurile astea intri direct cu inima. Deci nu mai e timp de asumări logice, de analize spectrale.

Există unele lucruri în care intri direct cu inima, după aceea îți dai seama că, de fapt, n-a fost ceea ce trebuia să fie. Dar nu contează asta. Dacă intri într-o chestie cu inima, trebuie să ții cu inima. Lasă creierul, lasă-l mai încolo, că vine și el.

ladiscutii.ro: După 9 albume și 3 decenii de concerte, ce te mai face să urci pe scenă cu aceeași poftă? Ce mai cauți în muzică acum și ce simți că ai găsit deja în toți anii ăștia?

Octavian „Vita“ Horvath: Nu știu dacă am găsit ceva. Cauți energie. Cauți o comunicare. Se stabilește o comunicare între tine și oamenii din fața scenei. Ăla este cel mai fain lucru.

Aia faci atunci, în momentul ăla, când cânți muzica. Că mai ai un chit-chat după sau înainte, cu oamenii, e în plus.

Dar, practic, comunicarea de bază e atunci când tu cânți, te deschizi înspre public și publicul, la fel, se deschide spre tine și se stabilește atunci o comunicare foarte faină. Cred că pentru aia mergi pe scenă.

Poate e momentul în care primești dopamină sau alte substanțe și aia te face să mai vrei să revii. Practic, ești drogat după scenă. Îți place muzica și vrei să mai cânți.