Pe 24 iulie, Forge găzduiește prima petrecere organizată împreună de Rage Rave și EnKore Hard : Rave. RageKore va reuni mai mulți artiști de hard techno și hardcore.
Am stat la discuții cu Xendra, Dalek, Meiremax și MU/SA, inițiatorii evenimentului, despre motivele pentru care ar trebui să participi la evenimentul pe care îl vor organiza.

Xendra: „În multe momente, muzica a fost locul în care am reușit să mă descarc și să mă regăsesc”
„Pentru mine, Rage Rave a fost mereu mai mult decât un party. S-a născut din ideea că muzica intensă poate fi o formă de eliberare. Furia, stresul sau emoțiile pe care le aduni zi de zi pot fi transformate în energie pe ringul de dans. În multe momente, muzica a fost locul în care am reușit să mă descarc și să mă regăsesc, iar asta mi-am dorit să ofer și altor oameni. Cred că un rave poate avea și o latură terapeutică, câteva ore în care lași totul în urmă și ești prezent, dansezi și pleci mai ușor decât ai venit.
RageKore a venit foarte natural. Mi s-a părut că hard techno și hardcore se completează perfect și că pot spune o poveste împreună. Seara începe cu hard techno, creștem treptat intensitatea, iar în B2B-ul meu cu Meiremax facem trecerea dintre cele două lumi. De acolo, EnKore preia ștafeta și duce energia până la un final hardcore.
În plus, vorbim despre un rave în aer liber, pe terasa Forge, care durează opt ore, de la 23:00 până la 07:00. Ne-am dorit ca oamenii să trăiască o experiență completă, nu doar să vină la câteva seturi. Dacă pleacă acasă cu sentimentul că s-au deconectat de la tot și au găsit o comunitate în care se simt bine, atunci pentru mine înseamnă că ne-am atins scopul”, a transmis Xendra, fondatoarea Rage Rave.

Dalek: „Mă bucur enorm că reușim să ținem un rave hard outdoor”
„Pentru că o să fie blană! Nu sunt prea multe locuri în București mai bune pentru un party de vară decât terasa Forge și mă bucur enorm că reușim să ținem un rave hard outdoor, în mijlocul orașului, până la 7 dimineața.
În plus, e un rave unde se ciocnesc două viziuni (oarecum) diferite asupra muzicii hard. Adevărul e că la EnKore mereu ne-au plăcut collab-urile, normal că n-am stat prea mult pe gânduri când a venit Xendra cu propunerea. Line-up-ul și timetable-ul sunt gândite ca o poveste care vă va purta de la schranz până la cel mai nenorocit uptempo, trecând prin cam tot ce înseamnă hard techno și hardcore (probabil și cu un strop de hardstyle pe alocuri)”, a subliniat Dalek, fondatorul EnKore.

Meiremax: „Nu e doar un line-up, e un vibe construit pentru energie maximă”
„Pentru că la RageKore o să ai parte de ceva rar: eu și Xendra pregătim un set crossover hardcore × hard techno, unde cele mai puternice elemente din ambele stiluri se îmbină într-o experiență unică. Nu e doar un line-up, e un vibe construit pentru energie maximă, BPM-uri ridicate și o conexiune reală cu crowd-ul. Dacă vrei să simți cum sună hardcore-ul și hard techno-ul la nivelul următor, asta e locul”, a precizat Meiremax de la EnKore.

MU/SA: „Este un loc în care ne reconectăm cu noi înșine și cu oamenii din jur”
„Pentru că toată lumea spune de ce ar trebui să participe raverii la eveniment, eu o să încep invers: de ce să nu veniți.
În primul rând, nu veniți dacă preferați un rave într-un spațiu închis. RageKore se întâmplă în aer liber, așa că, în loc să dansăm într-o sală încinsă, alegem să transpirăm sub cerul liber, cu mai mult spațiu și mai mult aer.
În al doilea rând, nu veniți dacă vreți să stați pe margine sau să vă plictisiți. Este un eveniment de hard techno și hardcore, iar energia nu se oprește aproape deloc. Ne așteaptă opt ore de dans continuu și sper că toți cei prezenți vor reuși să țină pasul cu noi până la final. Pare mult, dar timpul trece surprinzător de repede. Până la urmă, este și o sesiune serioasă de cardio, așa că vă recomand să vă faceți încălzirea înainte.
Și, în final, nu veniți dacă nu vă doriți o experiență care pune accent pe prezent și pe comunitate. Pentru noi, un rave înseamnă mai mult decât muzică. Este un loc în care ne reconectăm cu noi înșine și cu oamenii din jur, unde libertatea, prezența și sentimentul de apartenență sunt la fel de importante precum muzica. Come early. Stay until the end”, a fost mesajul transmis de MU/SA.
Line-up complet: Xendra B2B Meiremax, Dalek B2B White Cough, Godini, Cylon, MU/SA și LVUR
Sursa fotografiilor: Arhivă EnKore Hard : Rave

