Ilinca Prisăcariu. Sursa foto: Mihai Smeu

În ultimii ani, Bucharest PRIDE a devenit cel mai mare eveniment dedicat drepturilor omului din România, iar numărul participanților a crescut exponențial de la un an la altul, arătând din ce în ce mai multă susținere din societate. Zeci de mii de oameni ies acum pe străzile Capitalei pentru câteva zile de concerte, întâlniri, dezbateri și manifestații despre comunitate, vizibilitate și drepturi egale. Anul acesta, evenimentul are și o încărcătură simbolică aparte: ACCEPT împlinește 30 de ani, iar Bucharest PRIDE ajunge la ediția cu numărul 21.

Dincolo de ce se vede în ziua marșului, organizarea unui astfel de eveniment înseamnă luni întregi de muncă, aprobări și logistică. Am stat la discuții cu Ilinca Prisăcariu, coordonatoarea Bucharest PRIDE 2026, despre cum se organizează evenimentul, cum s-a schimbat România în ultimii ani, provocările din spatele PRIDE, activism și cum arată viitorul drepturilor LGBTQIA+ în România.

***

ladiscutii.ro: Cine ești și ce ne poți spune despre tine? Ce te-a făcut să te implici în zona de activism și cultură prin ACCEPT? 

Ilinca Prisăcariu (ACCEPT): Sunt Ilinca Prisăcariu și nu știu ce aș putea să spun despre mine efectiv. De obicei, când sunt întrebată asta, spun lucruri foarte de bază, de tipul: m-am născut la Botoșani, am făcut teatru în liceu și asta a adus foarte multe avantaje în viața mea de tânăr adult și mai apoi de adult în toată regula, m-am mutat la București în momentul în care am venit la facultate, am terminat regie de teatru, am făcut un master în scriere dramatică și n-am făcut prea mult din niciuna din ele, pentru că în timp ce descopeream cu ce se mănâncă meseriile, am descoperit partea de producție și mi-am dat seama că, cel puțin la momentul acesta al vieții mele, e mult mai interesant pentru mine. Îmi aduce mult mai multă satisfacție și îmi stârnește mult mai mult curiozitatea asta foarte tehnică și metodologică de a face lucrurile să se întâmple. De a le gândi, de a le implementa, de a lucra cu oamenii de aproape. Și, de fapt, cred că asta m-a adus la ACCEPT prima și prima oară. Am primit niște telefoane (cum se și întâmplă) și am vorbit atunci cu colega Alexandra Scînteianu – noi ne intersectasem în alte contexte de muncă. M-a întrebat dacă nu cumva m-ar interesa să vin și să lucrez pe ceva ce urma să se nască atunci sub forma de direcție artistică a Pride-ului. Am avut emoții, dar am zis da. Am venit și de acolo lucrurile au început să se lege foarte, foarte frumos. În zona de activism cred că m-am implicat de mai demult. Poate nu foarte conștient și foarte aplicat, dar inclusiv în proiectele pe care le-am făcut și în facultate și imediat după ce am terminat, am căutat să dau niște răspunsuri un pic mai sociale, poate un pic mai politice la nevoile și la întrebările pe care le descopeream în mine și în lume la momentul respectiv. Deci cred că doar am planat ușor deasupra activismului, până când am ajuns aici și am început să înțeleg ce presupune, cu ce se mănâncă și să respect și mai mult oamenii care fac asta de ani de zile cu simțul răspunderii. They’re doing God’s work, literalmente. 

ladiscutii.ro: Dacă ar fi să te descrii prin munca ta de la Bucharest PRIDE, ce te motivează cel mai mult în ceea ce faci acolo? 

Ilinca Prisăcariu (ACCEPT): Realizarea că, prin ceea ce știu să fac, prin skill-urile pe care le-am dobândit în ultimii ani, pot să aduc măcar o mică parte din schimbarea aia mare pe care ne-o dorim cu toții. 

ladiscutii.ro: Ai fost în ultimii doi ani director artistic la Bucharest PRIDE, într-o perioadă de creștere a evenimentului. Cum ai simțit această evoluție, ca un proces firesc sau ca o transformare rapidă? 

Ilinca Prisăcariu (ACCEPT): Cred că e un proces firesc, pentru că sunt niște oameni care, timp de douăzeci de ani, au muncit asiduu pentru asta. Aș îndrăzni să zic chiar zi și noapte – pentru că munca în activism nu se termină niciodată, cu atât mai mult cea pe drepturile LGBTQIA+. La finalul zilei, este o muncă profund identitară și asta poate să fie both a blessing and a curse. ACCEPT împlinește treizeci de ani anul acesta. Marea majoritate dintre noi suntem contemporani cu o perioadă neagră din istoria României și cu atât mai mult mi se pare foarte special că suntem în punctul în care suntem. Cred că trebuie să ne întoarcem și să ne numărăm victoriile, tristețile și pierderile, pentru că au existat și există. Dar, în același timp, mi se pare natural că am ajuns aici, mi se pare sănătos că am ajuns aici, mi se pare că mai avem de înaintat și că avem tot ce ne trebuie asupra noastră pentru a continua – mai mulți, mai împreună, mai legați și mai cu sens pentru noi, pentru societate, pentru țară și pentru lume, de ce nu. 

ladiscutii.ro: Ediția din 2026 marchează 30 de ani de ACCEPT și 21 de PRIDE. Dincolo de simbolistică, ce înseamnă concret, din punct de vedere al organizării, să duci un eveniment de dimensiunea asta în București? 

Ilinca Prisăcariu (ACCEPT): E humbling, în primul rând. De fiecare dată când mă trezesc dimineața, cel puțin în ultimele săptămâni – pentru că ne apropiem vertiginos de eveniment și de marș – mă cuprinde acest sentiment că e mult mai mult aici. Că nu e despre mine. Nu e nici despre echipa asta care muncește zi și noapte, cot la cot. Este și despre noi, bineînțeles, dar focusul nu e doar aici. Focusul este pe ceva mult mai mare, pe ceva mult mai amplu. E un sentiment foarte puternic de comunitate, de împreună, de alături. Mi se pare că organizarea unui astfel de eveniment e mult mai mult decât ce putem cuprinde noi rațional. Pentru că 30 de mii de oameni înseamnă 30 de mii de minți, 30 de mii de suflete și 30 de mii de motive de mândrie. E cutremurător de frumos. 

ladiscutii.ro: Tema „ALL OF US” vorbește despre viitorul comunității LGBTQIA+. Cum reușiți să transformați o idee atât de amplă într-un program artistic coerent și autentic? 

Ilinca Prisăcariu (ACCEPT): E o întrebare bună. Nu știu dacă am un răspuns sută la sută clar și, evident, primul unghi pe care îl am acum este unul foarte tehnic. Ca să răspund, totuși, la un nivel mai conceptual, cred că pur și simplu pornim la drum întrebându-ne ce nevoi sunt. Le chestionăm pe cele personale, pe cele din echipă, pe cele ale comunității și ale societății de la acel moment. Și încercăm să aducem pe masă o formă cât mai cuprinzătoare. Cred că răspunsul stă în nevoia asta de a căuta un pic în noi, de a căuta în istoria noastră, de a ne aduce aminte de tot acest parcurs. Lucrurile s-au schimbat, oamenii s-au schimbat, generațiile s-au schimbat, nevoile s-au schimbat. Am evoluat ca societate, am evoluat în comunitate, ne-am extins, ne-am diversificat, am reușit să identificăm mult mai în profunzime ce ne doare, ce ne dorim și credem că trebuie să celebrăm aceste lucruri. Trebuie să ne aducem aminte, să le povestim celor care nu au fost prin preajmă când lucrurile abia luau naștere și să ne întâlnim la mijloc pentru a vorbi despre toate acestea. Practic, ne punem la masă, ne gândim și încercăm să găsim un balans cât mai onest. 

ladiscutii.ro: Marșul are anul acesta un traseu simbolic, începând cu Calea Victoriei spre Casa Poporului și apoi Parcul Izvor. Ce provocări apar când transformi un astfel de traseu într-un eveniment de stradă? 

Ilinca Prisăcariu (ACCEPT): Traseul acesta este unul cu tradiție în istoria Bucharest Pride, pentru că se împlinesc deja câțiva ani de când ne bucurăm să ne întâlnim pe Calea Victoriei. 

Provocările sunt, în principiu, de ordin logistic și birocratic. De cele mai multe ori e dificil procesul de a fixa data, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, calendaristic, sunt foarte multe lucruri de pus în balanță. Din punct de vedere al aprobărilor, din nou, sunt multe drumuri de făcut la multe instituții și au fost niște ani de muncă pentru a ajunge în punctul în care suntem astăzi. Dar știm că are sens, pentru că în fiecare an ne strângem din ce în ce mai mulți. Câteva drumuri instituționale vor culmina, mai apoi, cu cea mai compactă și numeroasă plimbare între prieteni care celebrează drepturile omului. Ne dorim să creștem cât mai mult și ne dorim să vedem astfel de valuri de bucurie și de celebrare în cât mai multe orașe din țară. Sigur, provocările pot fi enumerate, dar nu știu, simt să enumăr mai degrabă lucrurile pozitive. 

ladiscutii.ro: Cât de complicat este, în realitate, tot procesul din spatele PRIDE, de la autorizări și relația cu instituțiile până la logistică? 

Ilinca Prisăcariu (ACCEPT): Dacă ar fi să iau la rând fiecare hârtie pe care trebuie să o facem, fiecare dezbatere pe care trebuie să o ducem, fiecare oră de muncă de convingere pe care colegii mei au purtat-o de-a lungul timpului pentru a putea fi 30.000 anul trecut, cred că ne-am întinde pe multe pagini. 

Pe de altă parte, cred că e important să reținem că toată această muncă a avut totuși niște rezultate pozitive. Drept care, la momentul de față, ne bucurăm de susținerea constantă a autorităților și a forțelor de ordine, lucru pentru care suntem recunoscători. Pe de altă parte, tipul acesta de relație ar fi trebuit să existe deja și să vină natural în contextul în care vorbim, totuși, despre oameni și drepturile lor. Istoric vorbind, a fost foarte greu. Cu mult efort, multă perseverență și ambiție de a nu se da în lături, atât echipa ACCEPT, cât și comunitatea, aliații, colaboratorii și partenerii au reușit, în timp, să ne aducă aici. Nu pot decât să mă înclin în fața eforturilor lor și să sper că generațiile care vor urma vor continua să iasă în stradă și să transforme joy as resistance în joy as it is. 

ladiscutii.ro: Unde apar cele mai frecvente blocaje: în zona administrativă, juridică sau în modul în care este perceput public evenimentul? 

Ilinca Prisăcariu (ACCEPT): E o întrebare la care mi-e greu să răspund foarte direct, pentru că lucrurile au variat foarte mult de-a lungul timpului. Mă întorc constant la istorie și pentru că suntem sub umbrela aniversară de 30 de ani a organizației. În același timp, la începuturile Pride-ului, blocajele erau – din poveștile pe care le-am auzit de la colegii mei – pe toate părțile. Indiferent de cum întorceai capul, era extraordinar de dificil să ieși în stradă pentru drepturile tale fundamentale. Am trecut de la celebrele fotografii cu forțe de ordine pe cai, la incidente foarte violente și nefericite – care, din păcate, nici până în ziua de astăzi nu și-au găsit dreptatea – la o evoluție înceată, dar sigură, spre o vizibilitate a comunității din ce în ce mai amplă. În momentul de față, deși România mai are mult de recuperat, societatea a devenit, totuși, mult mai deschisă în ce privește drepturile persoanelor LGBTQIA+. Există o contra-manifestație, indiferent că ea se petrece în mediul online sau chiar la fața locului. În fiecare an se întâmplă să ne întâlnim pe drum cu diverse persoane care nu sunt neapărat de acord că suntem cu toții egali și că trebuie să ne bucurăm de aceleași drepturi. Ceea ce e interesant, având în vedere că drepturile omului nu ar trebui să fie un subiect pe care să se emită opinii. În același timp, aceste lucruri există și tot ce putem noi să facem este să continuăm să invităm la dialog, să invităm la ascultare, să invităm la înțelegere și să invităm, de asemenea, la un pic de introspecție. E fascinant ce poate scoate la suprafață. 

ladiscutii.ro: În campania de consultare pentru manifestul LGBTQIA+, cum reușiți să ajungeți la cât mai multe voci, nu doar la cele deja vizibile în spațiul public? 

Ilinca Prisăcariu (ACCEPT): Încercăm, pe cât posibil, să targetăm persoane cât mai diverse, prin campanii și discuții. Vocile vizibile sunt importante, cu atât mai mult cu cât, nu foarte demult, erau destul de rare. Pe de altă parte, deși nu toată lumea e activistă, toată lumea trăiește într-o realitate imediat marcată de lipsa drepturilor, de discriminare, de violență. E un pic mai bine, desigur, dar lupta continuă. Trebuie să continue. Și pentru a continua țintit, e important să privim puțin la noi și la parcursul nostru. 

ladiscutii.ro: Privind în viitor, ce ți-ai dori să fie fundamental diferit în felul în care arată și se organizează Bucharest PRIDE în România peste 10 ani? 

Ilinca Prisăcariu (ACCEPT): Mi-aș dori să celebrăm 10 ani de la legalizarea căsătoriilor și demararea protecției tuturor familiilor. Să ne uităm și spre 2026 și să spunem “iată cât de bine și frumos am evoluat – mai avem, mai facem!”