Foto: pexels.com
Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru” marchează 21 de ani de activitate printr-un eveniment organizat la Universitatea Româno-Americană. Haru Urara Grand Festa aduce în prim-plan invitați din Japonia și include demonstrații artistice și momente culturale specifice.
Invitatul principal este Sozan Nakamura, maestru instructor la Sogetsu HQ. Pe lângă activitatea prodigioasă artistică, este membru al Consiliului de Administrație al Asociației Sogetsu, Instructor la Sediul Central al Școlii Sogetsu, membru al Consiliului de Administrație al Asociației Maeștrilor, Directorul Filialei Saitama a Școlii Sogetsu, Instructor al Cursului „Iemoto” din cadrul Sediului Central al Școlii Sogetsu, Instructor la Sogetsu WEST.
La eveniment va participa și dansatorul de Nihon-Buyo Tokutaro Hanayagi, reprezentant al celei de-a cincea generații care poartă acest nume. Născut în 1999, acesta a debutat pe scenă la vârsta de cinci ani, la Teatrul Shinbashi Enbujo din Tokyo, și a obținut titlul de maestru în 2023. Pe lângă interpretarea repertoriului clasic japonez, artistul susține ateliere și spectacole pentru organizații și companii.
În cadrul galei vor fi oferite premii pentru cei mai buni 10 cursanți la limba japoneză, premiul I constând într-o bursă de un semestru în Japonia, la o universitate prestigioasă, iar locul al doilea într-un bilet de avion dus-întors către Japonia.

