Într-o perioadă în care drepturile omului ajung din nou în pericolul de a fi complet ignorate, iar discursurile publice devin tot mai polarizante, există organizații care rămân constante, reziliente și extrem de necesare. ACCEPT este una dintre ele – o „trupă” de oameni care, de 30 de ani, luptă pentru vizibilitate, protecție și egalitate pentru comunitatea LGBTQIA+ din România. Dincolo de campanii, procese câștigate și Pride-uri care adună zeci de mii de oameni, munca lor se întâmplă zilnic, adesea în tăcere, acolo unde nedreptatea lovește concret.

În spatele acestei munci sunt oameni care au ales să transforme vocația în practică și empatia în acțiune. Unii vin din orașe mici, din contexte în care a fi „aia feministă” sau „prea vocală” nu era tocmai sigur, dar care și-au găsit locul în comunități unde grija pentru ceilalți nu e un defect, ci o superputere. ACCEPT nu e numai o organizație, ci și un spațiu în care pasiunea pentru drepturile omului prinde formă juridică, politică și, poate cel mai important, umană.

De la reprezentarea comunității în săli de judecată europene până la consiliere juridică pentru oameni care nu știu de unde să înceapă, de la advocacy la nivel înalt până la sprijin pentru tineri respinși de familie, realitatea ACCEPT e una complexă și adesea grea. Dar e și o realitate în care se construiesc precedente, se schimbă vieți și se ține piept unui sistem care, de multe ori, întârzie să își facă treaba.

Am stat la discuții cu Daria Anoaica de la ACCEPT despre cine este și ce o motivează în munca ei, cum a ajuns să se implice în organizație, care este misiunea ACCEPT astăzi, ce forme ia discriminarea în România, ce servicii există pentru tinerii LGBTQIA+, cum au schimbat vieți procesele câștigate la CJUE și CEDO, ce înseamnă voluntariatul și Pride-ul, cât de dificil e advocacy-ul într-un climat ostil și cum se vede, cu luciditate și speranță, viitorul drepturilor LGBTQIA+ în următorii ani.

***

ladiscutii.ro: Cine ești și ce ar trebui să știe lumea despre tine? Ce te pasionează cel mai mult la munca ta în cadrul ACCEPT?

Daria Anoaica (ACCEPT): Numele meu este Daria, am terminat Facultatea de Drept a Universității din București. Lucrez de doi ani la ACCEPT, prima organizație din România care luptă pentru respectarea drepturilor LGBTQIA+.

Mi se pare important ca cititorii să știe că am crescut într-un oraș mic, unde printre prietenii și cunoscuții mei eram „aia feministă”, spus subtil peiorativ, pentru că mă pasionau cauzele de justiție socială, egalitatea de gen, drepturile femeilor și minorităților și vorbeam fără perdea despre ele. Nu era tocmai spațiul unde să îți exprimi liber astfel de opinii, despre queerness nu mai vorbesc, cel puțin nu fără să te simți puțin pusă la colț. Căutam instinctiv spații cât de cât safe printre oamenii din jur, ca să pot exprima cât mai liber bucăți din mine.

Odată ce am ajuns la facultate mi-am făcut un grup de prieteni unde toțx eram „aia feministă”, iar faptul că îți pasă de drepturile omului era nu doar acceptat, ci și încurajat. Am înflorit datorită lor și le sunt foarte recunoscătoare.

Am iubit facultatea, dar rigiditatea ei și a profesiilor pe care le promitea m-au intimidat. Nu știam că există variante de a practica dreptul fără să te simți claustrofob, iar pasiunea părea, la un moment dat, un lux îndepărtat.

Munca mea la ACCEPT mă pasionează cu totul. Sunt recunoscătoare că pot avea un loc de muncă aproape de inima mea, prin care, împreună cu echipa din care fac parte, încerc să ajut pe cât posibil comunitatea queer din România. Îmi place să lucrez cu beneficiarii și să ajut atât cât îmi permite cadrul legal, dar, în aceeași măsură, îmi place să fac parte din mișcări de advocacy, să văd schimbare reală întâmplându-se sub ochii mei. Mă cuprinde un fior când mă gândesc că viitorii activiști pentru drepturile LGBTQIA+ se vor ajuta de munca pe care o facem astăzi, muncă la care contribui și eu!

ladiscutii.ro: Ce te-a determinat să te implici în acțiunile ACCEPT? Cum a început totul pentru tine și care este rolul tău în prezent în organizație?

Daria Anoaica (ACCEPT): Auzisem despre acțiunile ACCEPT în perioada Referendumului pentru familie din 2018, când organizația s-a coalizat cu alți actori din societatea civilă pentru boicotarea votului. Le urmăream munca, le distribuiam mesajele de awareness și îi admiram de la distanță, dar nu mi-am imaginat atunci că voi ajunge să lucrez aici.

În plan personal, dintr-un fel de inerție academică combinată cu așteptări familiale, am încercat pentru o vreme drumul unei cariere juridice clasice, dar nu m-am regăsit în el. Chiar și acum, familia mea mă mai întreabă din când în când ce am de gând, când „termin cu prostiile și trec la ceva serios”. Totuși nu cred că am făcut vreodată ceva mai serios. Lucram în corporație pe un post de consilier juridic unde făceam contracte și drept comercial, după un master de dreptul muncii, însă simțeam constant nevoia să fac mai mult cu pasiunea mea pentru drepturile omului.

În 2023 am trecut prima oară pragul ACCEPT, invitată fiind la un training organizat pentru studenți la drept, cu tema infracțiunilor motivate de ură și m-am îndrăgostit de casă, de pisici și de profesionalismul cu care ni s-au livrat toate informațiile. M-a șocat că, deși aveam studii în domeniu și mă consideram o persoana informată, știam puține despre drepturile persoanelor LGBTQIA+ în România. Atunci am participat la prima mea sesiune de carte vie și i-am ascultat pe doi dintre actualii mei colegi de muncă vorbind despre experiențele lor. Iată-mă ani mai târziu fiind parte din aceeași echipă cu ei!

În primă fază, pasul cel mai firesc a fost să mă înscriu în programul de voluntariat juridic pe care Asociația îl pune la dispoziție pentru studenți și absolvenți de drept dornici să își folosească cunoștințele în folosul drepturilor comunității. A fost un moment de pivot al vieții mele, nu m-am regăsit nicăieri atât de mult într-un grup, cum a fost în voluntariatul de la ACCEPT. Parte din noua echipă de supereroixne, taskurile noastre nu semănau cu nimic din activitățile prin care făceam practică la facultate: aici întocmeam tot felul de petiții prin care asociația reclama comportamente și declarații homofobe ale persoanelor publice, ajutam cu cercetări juridice în domeniul discriminării, făceam monitorizare media în perioade-cheie pentru comunitate. Cel mai mult mi-a plăcut să ajut echipa juridică de la acea vreme cu pregătirea unui caz în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, C-4/23 Arian, un caz care scoate în evidență dificultățile reale cu care se confruntă persoanele trans atunci când autoritățile refuză să recunoască documente emise într-un alt stat membru, despre care vom povesti mai multe în cele ce urmează.

La scurt timp după, m-am alăturat echipei cu drepturi depline. 

ladiscutii.ro: Cum descrieți, pe scurt, misiunea ACCEPT astăzi și cum se traduce ea în activitățile de zi cu zi pentru comunitatea LGBTQIA+ din România?

Daria Anoaica (ACCEPT): Asociația ACCEPT împlinește anul acesta 30 de ani de activitate și este prima organizație neguvernamentală de drepturile omului din România care apără şi promovează drepturi egale pentru persoanele LGBTQA+ la nivel național şi european, pornind de la o idee foarte simplă: că orientarea sexuală şi identitatea de gen sunt simple caracteristici ale ființei umane. Misiunea noastră este apărarea şi promovarea drepturilor persoanelor din comunitate din România, ca drepturi ale omului.

În practică, asta înseamnă muncă la foc continuu. În departamentul juridic, lucrăm pe două direcții mari, care se întrepătrund constant: advocacy și servicii pentru comunitate, cu un accent puternic pe advocacy. Colaborăm cu actori publici naționali și internaționali, instituții și organizații partenere, participăm la întâlniri de lucru, formulăm poziții și propuneri și organizăm traininguri pentru procurori, polițiști și alți profesioniști. Scopul este să aducem mai multă conștientizare și bună practică în interiorul aparatului de stat, astfel încât, în timp, comunitatea să nu mai fie nevoită să apeleze la noi pentru fiecare nedreptate.

În același timp, oferim servicii directe: consiliere juridică pentru cazuri de discriminare la locul de muncă, agresiuni, discurs instigator la ură sau refuzuri abuzive din partea autorităților. Lucrez la ACCEPT de aproape doi ani și îmi amintesc foarte clar frustrarea acumulată în primele luni, mai ales atunci când vedeam cât de mare este distanța dintre ce spune legea că ar trebui să existe și ce pot, de fapt, oamenii să acceseze. Nu toată lumea își permite un avocat, nu toată lumea știe să strângă probe, să facă screenshot-uri sau să înregistreze, iar de multe ori, când ajung la noi, justiția nici nu mai poate intra în dialog. Iar încrederea în ea, din partea comunității, este deja fragilă. Uneori, din munca de consiliere mai reiese și că problema beneficiarilor nu este un caz izolat, ci una sistemică. Cu acordul și în susținerea beneficiarilor și datorită experienței acumulate de-a lungul multiplelor cazuri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Curtea de Justiție a Uniunii Europene, transformăm aceste situații în cazuri de litigiu strategic, pe care le ducem până la instanțele naționale sau internaționale, producând astfel schimbări structurale, nu doar soluții punctuale.

De aceea, la ACCEPT munca cu beneficiarii nu este doar juridică. Problemele lor sunt aproape întotdeauna multifațetate, iar revenirea după o nedreptate, care uneori este pur și simplu ghinionul de a te fi născut diferit într-un sistem care pedepsește diferențele, presupune și sprijin psihologic, și discuții cu un facilitator comunitar, și timp, și răbdare. Este multă muncă nevăzută aici, dusă de colegii mei, care țin spațiul în picioare atunci când lucrurile devin prea grele.

Pe lângă aceste direcții, un rol esențial în munca ACCEPT îl au evenimentele comunitare, voluntariatul și campaniile de informare și awareness. Organizăm constant spații în care comunitatea se poate întâlni, se poate exprima și poate construi solidaritate, iar Bucharest Pride este cel mai vizibil dintre ele. Pride-ul nu este doar un marș, ci o platformă amplă de evenimente, dezbateri și întâlniri, construită împreună cu voluntarii și comunitatea, care creează vizibilitate, siguranță și sentiment de apartenență. Bucharest Pride are deja o istorie de peste 20 de ani, aniversată anul trecut, în 2025, și rămâne un reper important pentru comunitatea LGBTQIA+ din România. Așteptăm participanții și la ediția de anul acesta, care va avea loc în 12-13 iunie 2026.

Pe zona de advocacy, direcțiile noastre principale țin de combaterea infracțiunilor motivate de ură și a discursului instigator la ură, de nediscriminare, de recunoașterea familiilor, inclusiv prin încheierea și transcrierea căsătoriilor încheiate în afara țării, precum și de drepturile persoanelor trans. Aici vorbim despre nevoia unei proceduri de recunoaștere a identității de gen care să fie demnă, accesibilă și transparentă, în acord cu hotărârile instanțelor europene pronunțate împotriva României. Toate aceste direcții pornesc din poveștile reale ale oamenilor care ne trec pragul, zi de zi.

ladiscutii.ro: Care sunt cele mai frecvente tipuri de discriminare sau încălcări de drepturi cu care se confruntă comunitatea LGBTQIA+ în România, potrivit experienței voastre?

Daria Anoaica (ACCEPT): Din experiența noastră, cele mai frecvente încălcări de drepturi sunt legate de orientarea sexuală și identitatea de gen și apar atât în viața de zi cu zi, cât și în relația cu instituțiile statului. Vedem constant cazuri de discurs instigator la ură și infracțiuni motivate de ură, care sunt fie insuficient investigate, fie minimalizate de autorități. De asemenea, întâlnim frecvent situații de discriminare la locul de muncă, de la hărțuire și excludere până la concedieri mascate, în care persoanele afectate nu au întotdeauna resursele sau instrumentele necesare pentru a se apăra.

Pe zona de recunoaștere a familiilor, după o hotărâre recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a stabilit clar că statele membre trebuie să recunoască efectele căsătoriilor între persoane de același sex încheiate legal într-un alt stat UE, primim tot mai multe solicitări de la cupluri care încearcă să își transcrie certificatele de căsătorie în România. Ne scriu inclusiv familii cu copii, care se confruntă cu blocaje administrative generate de refuzul autorităților de a recunoaște certificatele de naștere ale copiilor cu două mame sau doi tați. Faptul că statul român ignoră aceste realități nu face ca acești copii să nu existe, ci îi vulnerabilizează și mai mult.

În ultima perioadă, observăm și o creștere a numărului de persoane solicitante de azil care ne contactează, multe dintre ele fugind din state în care orientarea sexuală sau identitatea de gen le pun direct viața în pericol, identitatea lor de persoane LGBTQIA+ suprapunându-se cu cea de refugiat. Discursurile de excludere și marginalizare promovate în special de partide de extremă dreapta contribuie la amplificarea fricii și a izolării cu care se confruntă.

În același timp, în contextul discursului instigator la ură transformat în instrument de campanie electorală la ultimele alegeri prezidențiale, am fost contactați de victime ale infracțiunilor motivate de ură, de la amenințări și hărțuire până la violențe fizice, comise tocmai pentru a intimida persoane din comunitate. Lucrăm cu multe persoane extrem de vulnerabile care rămân fără sprijin în urma coming out-ului și a respingerii din partea familiei, situații care pot duce rapid la izolare, precaritate și probleme serioase de sănătate mintală.

ladiscutii.ro: Ce servicii juridice sau suport oferă ACCEPT tinerilor LGBTQIA+ care se confruntă cu discriminare sau violență în școală sau familie?

Daria Anoaica (ACCEPT): Pentru tinerii LGBTQIA+ care se confruntă cu discriminare sau violență, fie în școală, fie în familie, sprijinul de care au nevoie este rareori doar juridic.

La ACCEPT, intervenim prin consiliere juridică pentru cazuri de discriminare, hărțuire sau violență, explicând drepturile pe care le au și opțiunile legale disponibile, inclusiv atunci când este vorba despre relația cu școala, autoritățile sau familia. În același timp, lucrăm integrat, alături de psihoterapeuți și facilitatori comunitari, pentru că multe dintre aceste situații implică traumă, respingere, anxietate sau pierderea sprijinului familial. Este o muncă esențială și adesea nevăzută, dusă zi de zi de colegii mei, care țin spațiul sigur pentru persoane aflate în momente foarte vulnerabile.

Anul trecut, printr-un proiect dedicat acestor servicii,  susținut în cadrul Swimathon București, am reușit să consolidăm exact acest tip de sprijin. Oferim consiliere psihologică individuală, de cuplu sau de familie, grupuri de suport pentru persoane LGBTQIA+, inclusiv pentru persoane trans și nonbinare, precum și pentru părinții acestora, dar și ghidaj în tranziție pentru persoanele transgender. Pentru mulți tineri, aceste servicii sunt primul spațiu în care sunt ascultați, validați și sprijiniți fără condiții.

Chiar dacă sunt greu de finanțat și se desfășoară departe de ochii publicului, aceste servicii rămân vitale. Pentru beneficiari, fac diferența între izolare și sprijin, între frică și posibilitatea de a merge mai departe. Din păcate, ele sunt adesea mult prea puține raportat la amploarea traumelor și a nedreptăților la care sunt expuși oamenii care ajung la noi.

ladiscutii.ro: ACCEPT a contribuit la câștigarea unor procese importante precum Coman-Hamilton și Arian la CJUE și hotărârile Buhuceanu sau Ciobotaru la CEDO. Cum au schimbat aceste decizii viața familiilor LGBTQIA+ din România?

Daria Anoaica (ACCEPT): Aceste procese sunt exemple de litigii strategice, duse în fața instanțelor europene atunci când statul român a refuzat, ani la rând, să recunoască și să protejeze drepturi fundamentale ale persoanelor și familiilor LGBTQIA+. Ele pornesc din situații concrete de viață, în care oamenii au cerut lucruri simple: să fie recunoscuți, să poată trăi împreună, să aibă acte care să le reflecte identitatea.

Cazul Coman-Hamilton (CJUE, C-673/16) a stabilit că România nu poate refuza dreptul de ședere unui cetățean din afara Uniunii Europene doar pentru că este căsătorit cu o persoană de același sex, atunci când căsătoria a fost încheiată legal într-un alt stat membru UE. Decizia nu a impus recunoașterea căsătoriei în dreptul intern, dar a reprezentat un prim pas esențial de recunoaștere a familiilor LGBTQIA+ ca fiind familii, cel puțin în contextul exercitării dreptului la liberă circulație în Uniunea Europeană. În practică, implementarea acestei hotărâri a fost deficitară. Chiar și la ani distanță, statul român continuă să propună soluții legislative restrictive, care acordă doar un drept limitat de ședere, fără o recunoaștere reală a statutului de familie, așa cum cere hotărârea Curții. Cu toate acestea, hotărârea Coman-Hamilton a pus bazele pentru evoluții ulterioare importante la nivel european. Același principiu se regăsește astăzi într-o decizie recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată într-un caz din Polonia, care obligă statele membre să recunoască efectele căsătoriilor între persoane de același sex încheiate legal într-un alt stat UE. Pentru cuplurile care se regăsesc în astfel de situații, aceste decizii pot face o diferență reală, chiar dacă aplicarea lor rămâne dificilă. Îi încurajăm să ne scrie, pentru că de multe ori drepturile există, dar este nevoie de sprijin pentru a le putea folosi concret în relația cu autoritățile din România.

Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Buhuceanu și Ciobotaru, alături de alte 20 de familii, împotriva României (CEDO, cererea nr. 20081/19 și altele) a spus explicit, pentru prima dată, că lipsa oricărei forme de recunoaștere și protecție juridică a familiilor formate din persoane de același sex încalcă dreptul la viață de familie. Deși decizia este definitivă, iar România avea obligația de a o implementa, familiile trăiesc încă într-un vid de protecție. Chiar și așa, această hotărâre reprezintă un pas ireversibil, care nu mai poate fi ignorat și care obligă statul român, mai devreme sau mai târziu, să ofere o formă reală de recunoaștere juridică.

În ceea ce privește drepturile persoanelor trans, cazul Arian (CJUE, C-4/23 Mirin) a stabilit că România este obligată să recunoască modificările de nume și gen dobândite legal într-un alt stat membru, printr-o procedură administrativă rapidă, transparentă și accesibilă. Este o schimbare majoră, care elimină obligarea persoanelor trans de a parcurge din nou proceduri judiciare lungi și umilitoare. Încurajăm persoanele aflate în astfel de situații să ne scrie, pentru că această hotărâre creează instrumente concrete care pot fi folosite direct de către persoanele în aceeași situație cu a lui Arian.

Privite împreună, deși în aparență victorii simbolice, acestea sunt pași concreți în parcursul drepturilor LGBTQIA+, atât la nivel european, cât și în România. Ele stabilesc standarde clare, creează precedente care se leagă între ele și transmit un mesaj ferm: statul român nu poate ignora la nesfârșit drepturile persoanelor LGBTQIA+. Direcția este una clară și ireversibilă. Mai devreme sau mai târziu, aceste decizii vor fi implementate. Eforturile noastre nu s-au încheiat odată cu pronunțarea hotărârilor, ci continuă prin demersuri de a aminti constant statului că trebuie să le implementeze cât mai curând.

ladiscutii.ro: Ce lecții ați învățat din cazurile pierdute sau mai complicate la CEDO și CJUE, în afară de cele câștigate?

Daria Anoaica (ACCEPT): Poate cea mai importantă lecție este că, dincolo de strategii juridice și instanțe, în centrul fiecărui caz se află oameni reali, cu vieți, temeri și limite diferite. Chiar și atunci când un caz este dificil sau nu are rezultatul așteptat, rămâne esențial să respectăm ritmul beneficiarilor, dorințele lor și nevoia de confidențialitate. Nu toate persoanele își doresc expunere publică, nu toate sunt pregătite pentru un proces lung, iar rolul nostru este să fim acolo în termenii lor, nu ai noștri.

Cazurile mai complicate ne-au învățat și să privim obstacolele ca pe oportunități de a construi mai bine pe termen lung. Chiar și atunci când o soluție întârzie sau nu este favorabilă, ea poate deschide drumuri noi, poate clarifica limitele dreptului sau poate pune bazele unor strategii viitoare mai solide. În acest sens, litigarea nu este niciodată un drum liniar, ci un proces de acumulare și adaptare.

În același timp, am învățat cât de importantă este comunitatea. De multe ori, în momentele cele mai dificile, sprijinul vine chiar din partea celor pentru care luptăm. Oamenii continuă să vină către noi, să ceară ajutor, să se implice, să ofere resurse și solidaritate. Această reziliență comună ne amintește că munca noastră nu se oprește la un verdict și că schimbarea reală se construiește în timp, împreună.

ladiscutii.ro: Parteneriatul civil încă nu este legal în România. Ce încercări a făcut ACCEPT în Parlament pentru a schimba asta și care au fost principalele obstacole?

Daria Anoaica (ACCEPT): Poziția ACCEPT a fost constantă și clară: milităm pentru egalitate în drepturi, inclusiv pentru acces egal la căsătorie. Considerăm că este inechitabil să ni se propună o instituție separată, care ar crea încă o dată o ruptură între familiile LGBTQIA+ și familiile heterosexuale. Nu suntem familii de mâna a doua și nu ar trebui să fim tratați astfel de stat.

În același timp, în dialogul cu Parlamentul și Guvernul, am solicitat adoptarea unor instrumente adecvate de protecție și recunoaștere juridică pentru toate familiile din România. Asta înseamnă modificarea Codului civil pentru a permite căsătoria între persoane de același sex și recunoașterea căsătoriilor încheiate legal în străinătate, legiferarea parteneriatului civil indiferent de sexul partenerilor, precum și protecția familiilor de facto care nu optează pentru niciuna dintre aceste forme, în special în domenii precum patrimoniul, sănătatea sau prevenirea violenței domestice.

Importanța acestor demersuri nu este una abstractă. În lipsa recunoașterii legale, familiile LGBTQIA+ nu pot beneficia de drepturi elementare pe care alții le consideră de la sine înțelese: să își însoțească partenerul la spital, să îl moștenească, să își protejeze căminul comun sau să aibă un cuvânt de spus în situații critice de viață și de moarte. Pentru statul român, aceste familii nu există, deși ele sunt reale, stabile și întemeiate pe grijă și responsabilitate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat acest lucru foarte clar în 23 mai 2023, în cauza Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României, stabilind că lipsa oricărei forme de recunoaștere juridică încalcă dreptul la viață de familie. România are, în urma acestei hotărâri, o obligație clară de a adopta o formă de recunoaștere care să ofere protecție reală și drepturi egale familiilor formate din persoane de același sex.

Cu toate acestea, principalul obstacol rămâne lipsa de voință politică. Deși există o hotărâre CEDO definitivă și sprijin public larg, decidenții politici continuă să amâne. La momentul respectiv, inclusiv premierul Marcel Ciolacu a declarat că „România nu este pregătită”, deși Curtea a indicat clar că nu este vorba despre un exercițiu de opinie publică, ci despre respectarea unor obligații legale asumate de statul român.

Astăzi, nu ne mai întrebăm dacă România este pregătită, ci cât timp își mai permite statul să ignore drepturile unor sute de mii de familii. Avem cadrul juridic european, avem susținere socială și avem soluții legislative pe masă. Ceea ce lipsește este decizia politică de a trata toate familiile cu demnitate și egalitate.

ladiscutii.ro: Cum colaborați cu voluntarii pentru a sprijini munca juridică, advocacy-ul sau organizarea Bucharest Pride?

Daria Anoaica (ACCEPT): După cum vă spuneam, povestea mea la ACCEPT a început prin voluntariat. Îl recomand călduros tuturor. Pentru mine a fost un moment de cotitură și, sincer, unul dintre puținele spații în care m-am simțit imediat înțeleasă și împlinită, atât profesional, cât și uman.

ACCEPT are un program de voluntariat juridic continuu, în care studenți și absolvenți de drept se implică direct în munca Departamentului Juridic. Voluntarx fac cercetări în drept național, european și internațional, redactează petiții și sesizări, monitorizează discursul instigator la ură și proiecte legislative care pot afecta drepturile persoanelor LGBTQIA+. Pentru multe dintre persoane, este prima dată când văd cum arată drepturile omului aplicate concret, dincolo de câteva mențiuni din manuale de sute de pagini. Am avut chiar și studenți la drept în stagii mai lungi de practică juridică, pentru facultate!

Pe lângă asta, avem un program de voluntariat general, continuu, care acoperă mai multe zone. Avem departamente de organizare de evenimente, comunicare și creație, social butterflies și oamenii buni la toate. Prin voluntariat, ei devin baza care ne ajută să ținem lucrurile în mișcare zi de zi și fără de care multe dintre activitățile noastre pur și simplu nu ar fi posibile. Mai mult decât atât, o componentă importantă în voluntariatul de la ACCEPT este comunitatea pe care tinerx LGBTQIA+ și tinerii aliați o creează împreună. Dincolo de taskuri și proiecte, voluntariatul devine un spațiu de apartenență, un loc în care oamenii se simt văzuți, ascultați și în siguranță. Pentru mulți, este prima comunitate în care pot fi ei înșiși fără explicații sau frică, iar acest sentiment de siguranță și solidaritate cel mai important, este scopul real al programului de voluntariat ACCEPT.

Un capitol aparte este programul de voluntariat pentru Bucharest Pride. Aici energia este cu totul specială. Voluntarii sunt implicați atât în organizarea evenimentelor din Pride Week, cât și în ziua marșului, unde ajută cu orientarea participanților, informare, siguranță și sprijin logistic. Pentru mulți, este prima experiență de implicare civică de amploare și, de multe ori, primul Pride trăit din interior.

Pentru noi, voluntarii nu sunt „ajutor ocazional”, ci parte din comunitate și un stâlp de bază al activității noastre. Mulți dintre colegii mei de astăzi au început exact așa, ca voluntari. Este unul dintre modurile prin care ACCEPT crește, se regenerează și rămâne conectat la oamenii pentru care și alături de care lucrează.

ladiscutii.ro: Cum sunt percepuți membrii comunității LGBTQIA+ în România astăzi, comparativ cu perioada imediat după dezincriminarea art. 200 din Codul penal (care pedepsea relațiile sexuale consimțite între adulți de același sex) din 2001? Există vreo diferență între județe sau regiuni?

Daria Anoaica (ACCEPT): Diferența față de perioada imediat de după dezincriminarea art. 200 este uriașă. În 2001, simplul fapt că relațiile între persoane de același sex nu mai erau infracțiune nu a însemnat automat siguranță, acceptare sau vizibilitate. Comunitatea exista mai degrabă în tăcere, cu multă teamă și cu foarte puține spații în care oamenii să poată fi ei înșiși.

Astăzi, lucrurile sunt mai nuanțate. Studiile derulate în România în ultimii ani arată creșteri considerabile atât în cazul procentului de oameni din comunitate care își asumă public identitatea, cât și în privința nivelului de acceptare în societate.

Dar chiar și în contextul în care situația s-a îmbunătățit, datele arată că România rămâne sub media europeană în ceea ce privește deschiderea: doar aproximativ un sfert dintre persoanele LGBTQIA+ spun că sunt deschise cu privire la identitatea lor, iar peste 80% evită să își arate afecțiunea în public, de teamă. Aproape jumătate dintre respondenți declară că evită anumite locuri pentru a nu fi agresați, iar nivelul de hărțuire și violență rămâne ridicat. Aceste date sunt confirmate de EU LGBTI Survey II (FRA), unul dintre cele mai ample studii europene privind experiențele persoanelor LGBTQIA+, la care au participat și respondenți din România.

În același timp, există și semne mai optimiste. Jumătate dintre persoanele chestionate percep o scădere a prejudecăților în ultimii ani, iar în rândul tinerilor lucrurile sunt ușor diferite față de generațiile mai vechi. Deși mulți elevi LGBTQIA+ încă se simt nevoiți să se ascundă la școală, există mai mult sprijin din partea colegilor și profesorilor decât în trecut, chiar dacă educația formală pe aceste teme rămâne extrem de limitată.

Diferențele regionale sunt vizibile mai ales între marile orașe și zonele mai mici sau rurale. În centrele universitare și urbane există mai multe resurse, comunități și spații sigure, ceea ce face ca vizibilitatea să fie mai mare. În județele mai mici, însă, frica de expunere, izolarea și lipsa de sprijin instituțional sunt mult mai accentuate. Tocmai de aceea, pentru mulți oameni, ACCEPT rămâne unul dintre puținele locuri unde pot cere ajutor fără să fie judecați. Diferențele regionale și percepțiile sociale sunt reflectate și în Rainbow Map & Index 2024 (ILGA-Europe), care plasează România constant sub media europeană în ceea ce privește protecția legală și climatul social pentru persoanele LGBTQIA+.

Aș spune că, față de 2001, comunitatea nu mai este invizibilă și are numeroși susținători vocali (vezi Bucharest PRIDE 2025, cu 30.000 de participanți, la ani-lumină de primul marș din București, care acum 20 de ani a spart gheața cu maxim 100 de participanți). Totodată, infracțiunile motivate de ură încep să fie anchetate corect și pedepsite, semn că toată munca noastră din ultimii ani, cu procurorii și polițiștii, a început să conteze. Da, lucrurile se schimbă în bine, dar drumul de la vizibilitate la acceptare reală și protecție efectivă nu s-a încheiat, iar această diferență se simte zilnic, în viețile oamenilor.

ladiscutii.ro: Cât de dificil este să faci advocacy pentru drepturile LGBTQIA+ într-un context în care unele partide politice sau lideri religioși se opun explicit?

Daria Anoaica (ACCEPT): Este dificil, mai ales atunci când opoziția față de drepturile persoanelor LGBTQIA+ nu rămâne la nivel de opinie personală, ci este transformată în discurs public, strategie politică sau instrument electoral. Am simțit acest lucru foarte clar în 2018, în timpul așa-numitului Referendum pentru familie, când comunitatea LGBTQIA+ a fost folosită explicit ca țap ispășitor într-o campanie națională. Dincolo de rezultatul votului, retorica de atunci a produs frică, stigmatizare și a legitimat un discurs care i-a făcut pe mulți oameni să se retragă din spațiul public, să se ascundă mai mult și să se simtă mai puțin în siguranță.

Din păcate, acest tip de instrumentalizare nu a dispărut, ci a înflorit. În contexte electorale recente, inclusiv în jurul alegerilor prezidențiale de anul trecut, vedem din nou cum comunitatea este transformată într-o temă de campanie, prezentată ca o „problemă” sau o amenințare abstractă. De fiecare dată când se întâmplă asta, efectele nu rămân la nivel de discurs. Ele ajung direct în viețile oamenilor, în școli, în familii, pe stradă și, foarte concret, în mesajele și cazurile care ajung la ACCEPT.

La nivel local, lucrurile pot fi și mai apăsătoare. Oradea Pride este un exemplu relevant: organizarea evenimentului a venit la pachet cu opoziție instituțională, presiune publică și o retorică ostilă menită să descurajeze vizibilitatea comunității, venită atât din partea unor autorități locale, cât și, mai ales, din partea cultelor religioase din Oradea. Chiar și așa, Pride-ul a avut loc, tocmai pentru că dreptul la vizibilitate, la adunare și la exprimare nu ar trebui să depindă de confortul majorității.

Nici Bucharest Pride nu este ferit de atacuri. Indiferent de an sau de context, apar constant critici legate de data aleasă, de traseu sau de „momentul nepotrivit”, ceea ce arată că, pentru unii, problema nu este când are loc Pride-ul, ci faptul că există și că e de la un an la altul mai mare. Aceste reacții recurente spun, de fapt, cât de necesară este în continuare această formă de vizibilitate.

În același timp, experiența ne-a arătat că lucrurile nu sunt niciodată complet alb-negru. Există și voci care contrazic discursul dominant, inclusiv din zona religioasă. Un exemplu foarte drag nouă este Diane Fisher, activistă și lider religios din Canada, care a venit anul trecut la Bucharest Pride și a oferit binecuvântări cuplurilor. Gestul ei a fost o dovadă vie că religia și apartenența la comunitatea LGBTQIA+ nu se exclud și că credința poate fi, la fel de bine, un spațiu de iubire, acceptare și vindecare, nu de excludere.

Pentru mine, asta spune mult despre ce înseamnă advocacy într-un context dificil. Este obositor, uneori frustrant, dar este și despre a rămâne consecvenți, despre a construi comunitate și despre a nu lăsa frica să dicteze cine are voie să fie vizibil. Chiar și atunci când opoziția este puternică, faptul că oamenii continuă să vină către noi, să se implice și să nu renunțe este un semn că munca aceasta contează.

ladiscutii.ro: Cum vedeți evoluția drepturilor LGBTQIA+ în România în următorii 5 ani, mai ales în contextul presiunilor europene și a deciziilor CJUE?

Daria Anoaica (ACCEPT): Sunt, poate surprinzător pentru unii, moderat optimistă. Nu pentru că lucrurile se vor schimba peste noapte, ci pentru că, pentru prima dată, cadrul juridic european este mult mai clar și mai greu de ignorat. Deciziile recente ale Curții de Justiție a Uniunii Europene trasează limite ferme pentru statele membre și spun explicit că drepturile persoanelor LGBTQIA+ nu sunt opționale și nu pot fi suspendate la nesfârșit din motive politice interne.

În următorii ani, cred că vom vedea cu siguranță schimbări, nu doar la nivel social, unde cercetările sociologice ne arată un grad tot mai crescut de acceptare a comunității în rândul populației, ci și la nivel decizional, legislativ. Hotărârile CJUE și CEDO și mecanismele de monitorizare vor conduce la o punere în practică a mecanismelor de protecție și recunoaștere a familiilor și identităților noastre.

În același timp, nu aș subestima deloc rolul comunității și al societății civile. Există deja generații mai tinere care vorbesc mai deschis, care își cunosc mai bine drepturile și care nu mai acceptă la fel de ușor să fie împinse în invizibilitate. Chiar și atunci când discursul public devine ostil, oamenii continuă să vină către noi, să ceară ajutor, să se organizeze și să fie prezenți. Asta spune multe. Lucrurile nu se vor schimba peste noapte, dar statul român nu va mai putea ignora la nesfârșit existența și drepturile familiilor și persoanelor LGBTQIA+. Iar asta, pentru mine, aduce multă speranță.

ladiscutii.ro: Ce mesaj ați transmite societății românești și decidenților pentru a încuraja incluziunea și respectul pentru comunitatea LGBTQIA+?

Daria Anoaica (ACCEPT): Mesajul meu este unul foarte simplu: suntem aici dintotdeauna și ne dorim un singur lucru, ca drepturile noastre să fie respectate. Nu cerem privilegii și nu cerem tratament special, ci demnitate, siguranță și egalitate în fața legii, exact așa cum ar trebui să aibă orice cetățean.

Pentru societate, aș spune că cel mai bun prim pas este curiozitatea sinceră și deschiderea. Să vină la Bucharest Pride, să vadă cu ochii lor ce înseamnă comunitatea noastră, să asculte povești reale, să ne urmărească pe social media și să iasă puțin din zona fricii sau a prejudecăților transmise din auzite. De multe ori, întâlnirea directă schimbă mai mult decât orice dezbatere abstractă. Tocmai asta încercăm și prin campaniile noastre, care invită oamenii să lase frica deoparte și să privească comunitatea LGBTQIA+ cu empatie, curiozitate și umanitate. De multe ori, schimbarea începe exact aici, din întâlniri simple și din disponibilitatea de a vedea omul din fața ta.

Pentru decidenți, mesajul este că timpul amânărilor a trecut. Drepturile omului nu sunt negociabile și nu ar trebui să depindă de cicluri electorale sau de calcule politice. România are obligații clare și are, mai ales, oameni reali, cetățeni români care trăiesc aici și plătesc taxe, dar ale căror vieți sunt afectate zi de zi de lipsa de protecție și recunoaștere.

Iar pentru membrii comunității LGBTQIA+, aș vrea să transmit o încurajare: nu renunțați! Continuați să vă creați spații sigure, familii alese, relații care vă văd și vă apreciază pentru cine sunteți cu adevărat. Chiar și atunci când e greu, comunitatea rămâne o sursă de putere, iar faptul că suntem încă aici, vizibili și solidari, este deja o formă de rezistență și speranță.

Sursa fotografiilor: Arhivă Asociația Accept