Rage Rave @ Encore – 9 ianuarie | Xendra: „E nevoie de un astfel de spațiu, unde muzica hard și emoțiile puternice pot fi trăite liber, prin dans”


Avatarul lui Alexandru Marin

Pe 9 ianuarie va avea loc a doua ediție Rage Rave, un eveniment care îmbină agresivitatea metalului și pulsul techno-ului. Petrecerea va avea loc la Encore, iar pe scenă vor urca Xendra, Neotroxian și Project Morpheus.

Am stat la discuții cu Xendra, fondatoarea Rage Rave, despre eveniment, techno metal și conexiunea cu publicul.

***

ladiscutii.ro: Cum a ieșit prima ediție Rage Rave?

Xendra: Prima ediție a fost peste așteptările noastre. A fost multă energie, o conexiune reală între muzică și oameni și un public care a venit exact pentru vibe-ul acesta intens, fără filtre. Ne-a confirmat că e nevoie de un astfel de spațiu, unde muzica hard și emoțiile puternice pot fi trăite liber, prin dans.

ladiscutii.ro: După experiența primei petreceri, ce o să aduceți în plus la a doua ediție?

Xendra: La a doua ediție vrem să ducem experiența mai departe: un sound mai bine definit, un flow mai clar al seturilor și visuals mai puternice. Ne concentrăm mai mult pe atmosferă, pe construcția energiei pe parcursul nopții și pe sentimentul acela de release total, de la început până la final.

ladiscutii.ro: Cum convingi pe cineva să participe la o petrecere organizată de voi?

Xendra: Rage Rave nu este doar o petrecere, ci o experiență. Este pentru oamenii care simt nevoia să elibereze tensiune, furie sau emoții intense prin muzică și mișcare. Le-aș spune că, dacă sunt deschiși la sunete hard, BPM mare și o atmosferă autentică, atunci Rage Rave este locul unde pot veni exact așa cum sunt și pot pleca mai ușurați.

***

ladiscutii.ro este partener media Rage Rave.

***

Sursa fotografiilor: Vlad Rotaru