Pietonu’ e genul de om pe care îl remarci repede, chiar dacă nu-l știi personal. Are un stil direct, sincer, fără prea multe înflorituri, iar umorul lui vine exact din felul în care observă lucrurile din jur. Nimic complicat, nimic exagerat, doar realitate spusă pe bune.
Cu timpul, a ajuns să fie o voce familiară în online, nu pentru că ar fi urmărit asta, ci pentru că lumea s-a regăsit în felul lui de a povesti. Uneori te face să râzi fără să vrei, alteori îți aruncă o idee care te pune pe gânduri, dar mereu rămâne același: relaxat, fără pretenții și foarte prezent în ceea ce face.
Am stat la discuții cu Pietonu’ despre umor și autenticitate, despre cum își vede comunitatea, ce-l inspiră, ce-l scoate din sărite, ce planuri are, relația cu tatăl său, dar și despre cum e să fii tătic.

***
ladiscutii.ro: Ai început să faci freestyle după ce ai fost inspirat de Eminem și Like MC și ai repetat ani de zile înainte să postezi piesele pe YouTube. Cum a fost să faci trecerea de la antrenament la expunerea în fața unui public larg?
Pietonu: Destul de ciudat. Pentru că trebuia să fac față și reacției lor. De multe ori mi-era greu să mă concentrez asupra liricii și să și văd reacția oamenilor. Unii făceau wow, unii râdeau. A trebuit să rămân într-o bulă a mea cât timp dădeam rime pe loc sau eram pe scenă ca să nu mă distragă reacția publicului, să nu mă oprească din ce fac, să mă obișnuiesc. A fost mai greu puțin la început, dar acum e frumos tare.
ladiscutii.ro: În Red Bull Re:VERS te-ai confruntat cu cei mai buni MC din țară și ai câștigat marele premiu. Cum ai descrie ce ai simțit în acele momente pe scenă?
Pietonu: Am simțit foarte multă oboseală pentru că ajunsesem la 11 ziua în București, cu trenul și nu dormisem. Dar a fost o bucurie enormă. Mi-au dat lacrimile pentru că nu-mi venea să cred că am și câștigat. Atunci când m-am înscris acolo, am zis „băi, ce-o fi, o fi, măcar mă distrez”. Dar parcă nu-mi venea să cred, aveam impresia că visez când am văzut că am mai multe voturi în juriu pentru mine și chiar am câștigat. Nu mi-a venit să cred, dar a fost ca un vis împlinit.
ladiscutii.ro: Ai lansat recent albumul Pietonuri. Ce a însemnat pentru tine scoaterea la lumină a acestui album?
Pietonu: Albumul Pietonuri are în jur de trei piese care sunt rămășițe de la albumul Puls Infinit de anul trecut. Și avându-le pe cele trei, am vrut, într-un an de zile, să mai scot un album ca să le arăt oamenilor că eu m-am pus pe treabă și că pe treaba asta rămân.
Încă un motiv pentru care am făcut Pietonuri e că mi s-a născut copilul acum un an jumate. Chiar m-a ținut, mi-a dat un impuls continuu de a face treabă și atunci am mai făcut un album, ceva piese pe lângă. Pentru mine, albumul marchează venirea lui David pe lume.
ladiscutii.ro: Pietonala a devenit un spațiu unde interacționezi direct cu fanii improvizând pe cuvintele lor. Cum ți-a venit ideea să transformi un live spontan de pe Facebook într-un format săptămânal? Și ce înseamnă pentru tine conexiunea asta?
Pietonu: Ideea mi-a venit pentru că făceam niște live-uri la un moment dat pe Facebook și am văzut că e caterincă, nu se prea întâmpla în perioada aia.
Un prieten de-ai mei, Batique, cu care am piese și care are o firmă de foto-video și montează clipuri, mi-a zis „băi, da’ vino la mine în studio și hai să o facem profi”.
Așa că am început să o facem profi și am făcut în jur de 5 sezoane în Deva, lucru care pentru mine a fost extraordinar pentru că, fiind în Deva, nu prea eram impulsionat să fac muzică, dar fiecare joi de pietonală mă ținea în viață. Chiar dacă făceam doar rime pe loc, făceam la un moment dat chestii care mă țineau în viață pentru că ieșeau piese făcute pe loc, acolo, cu lumea, din cuvintele lor.
Pot să zic că a fost pentru mine combustibilul care m-a ținut până la ora actuală, când am revenit și pe albume, și pe piese.

ladiscutii.ro: Locuiești în București acum.
Pietonu: Da, se fac trei ani de când sunt în București și Pietonala am oprit-o de trei ani, pentru că o făceam în Deva și multă lume din București îmi spunea „bă, ce tare e Pietonala, vreau să vin”. Dar când le spuneam „trebuie să vii la Deva, îți plătesc eu drum, cazare, tot”, spuneau „bă, nu prea am trei zile de pierdut”.
O zi îți ia până vii, o zi e ziua cu Pietonala, nu pleci în ziua aia, iar în următoarea ești iar pe drum. Și atunci i-am înțeles și pe oameni, că nu reușesc să vină și am zis să vin eu în București. În momentul de față suntem în discuții aici, la studio (este un studio foto-video) să reîncepem Pietonala.
ladiscutii.ro: Freestyle-ul poate fi uneori imprevizibil. Mă gândesc că ți s-au dat cuvinte complicate sau expresii imposibil de rimat. Care a fost cel mai dificil moment de acest tip și cum ai reușit să găsești soluția pe loc?
Pietonu: Nu știu dacă îmi amintesc exact cuvântul, dar era ceva lung, cu uropopircăriță, nu-știu-ce. Dar pentru că nu mai aveam timp să mă gândesc, că deja se ajungea la cuvântul ăla în chat, am integrat cuvântul într-un vers și am rimat cu altceva, dar l-am făcut să fie amuzant. Am integrat numele ăla de insectă acolo, într-un mod amuzant într-un vers și oamenii mi-au zis „aha, ce tare, chiar dacă n-ai rimat, ai integrat-o cumva acolo”.
Dar probabil puteam să rimez și cu aia dacă aveam mai mult timp, dacă nu veneau așa repede cuvintele pe chat.
ladiscutii.ro: Ai povestit cum tatăl tău a fost la început sceptic, dar după ce te-a văzut câștigând la Red Bull re:VERS, a început să te susțină. Cum s-a schimbat relația voastră și ce impact a avut sprijinul lui asupra modului în care faci muzică astăzi?
Pietonu: E un impact foarte mare să-ți zică tatăl tău că te susține, mai ales pentru că eu am crescut în niște vremuri în care, dacă auzeau prin Deva oameni de vârsta lui taică-miu ce fac, ziceau „termină cu prostiile astea și du-te la muncă”. Deci m-am lovit de mic, de la începutul carierei, de chestia asta. Acum, când el vede cât de mult a crescut rapul și muzica, cât de mult e integrat rapul în celelalte genuri muzicale, și a văzut că și eu sunt acolo, câștig premii, m-am încăpățânat pe treaba asta și rămân pe ea…
A văzut interviul lui Connect-R la podcastul lui Gojira și l-a auzit pe Connect-R cum zice „îmi place de Pietonu’, scrie într-un mare fel”. Și în momentul ăla m-a sunat și mi-a zis „să știi că dacă mai aveam vreo urmă de îndoială, acum nu mai am nicio îndoială” și să fac bine să fac treabă bună acolo. Taică-miu chiar era oarecum supărat că am plecat de acasă în anii ăștia trei și zicea că o să mă întorc. Și acum mi-a zis „te întorci când vrei tu. Dar să-ți faci treaba acolo, să rupi, că tu clar ești făcut pentru asta”. Și înseamnă extraordinar de mult să zică tatăl tău asta.

ladiscutii.ro: Dar ce crezi că îi lipsește Devei, orașului de unde ești tu, față de București?
Pietonu: Îi lipsesc mai mulți MC care să încerce să facă asta. Îi lipsesc și oamenii care să înțeleagă fenomenul fără să zică „hai, frate, dacă ești tare, du-te acolo la Românii au talent”.
Dar oricum nu ești tare, tari sunt Puya, Cheloo și atât. Deci oamenii au o mentalitate de genul ăsta și mentalitatea asta ar trebui schimbată și ar trebui să învețe să susțină artiștii locali. Mai ales că tocmai a fost un mini-scandal la Deva cu $uicidjego$, acum câteva săptămâni s-a întâmplat. Au mers și au cântat în clubul în care am muncit eu 8 ani și unde s-au ținut concerte mari de rap. Acolo s-a schimbat patronul, a venit unul d-ăsta pe techno cu figuri de Pablo Escobar și i-a umilit pe băieți, le-a zis ceva de genul nu cântați până nu mi se termină mie meciul, că eu mă uit la meci cu prietenii mei, aveți grijă ce comentați că la mine dormiți. În fine.
O zic și pentru că sunt încă încărcat de treaba asta și m-a dezamăgit pub-ul respectiv, dar o zic și pentru că, într-adevăr, la momentul de față lipsește un venue unde să se poată cânta muzică live și să poată să vină artiști din București, să vină rapperi, pentru că public este. Tinerii din Deva ar vrea să mai vadă un Phunk B, ar vrea să mai vadă $uicidjego$ (care au fost acum), ar vrea să vadă ce se întâmplă.
Dar, din păcate, unii oameni stau cu fundul pe niște locații și fac orașul să fie mort din punctul ăsta de vedere. Acum 10 ani, când munceam eu acolo în pub, era un oraș unde veneau la concerte oameni din Brașov, din Timișoara, din toată zona, pentru că acolo era o mișcare destul de mare rapul, organizau evenimente. Noi am avut primii Cedry2k, CTC, din astea. Dar acum lipsește chestia asta.
ladiscutii.ro: Spuneai că îți place să faci oamenii să râdă și să distrezi publicul, nu doar să câștigi battle-uri. Există vreun moment de pe scenă care te-a surprins prin reacția neașteptată a oamenilor?
Pietonu: Chiar la Red Bull Re:VERS și la încă un battle cu Oliniutza — eu mereu i-am considerat pe Oliniutza și pe colegul lui, Nomad, prieteni. Mereu ai ceva de care să râzi cu un prieten de-ai tăi. Și mereu îl tachinam, îi spuneam „băi, tu ai voce de manelist, de Șușanu, din astea”. Lui Nomad, colegul lui Oliniutza, i-am zis în battle „vii la mine și te-ncrunți cu fața aia de ospătar de nunți”. Au râs până și rapperi ca Macanache.
Nici eu nu mi-am dat seama cum mi-a venit aia, dar toată lumea și l-a imaginat la cămașă, cu farfuriile în mână. Și Macanache atunci a zis: „băi, toți ne-am imaginat aia. L-am văzut pe Nomad, l-am văzut ospătar de nuntă și ne-am căcat pe noi de râs”. Și a fost o reacție neașteptată. Eu am dat-o așa, și după aia m-am întrebat „băi, dar de ce râdeți așa tare la asta?”
Și după aia am râs și eu că mi-am imaginat și eu care a fost caterinca. Am mai dat un pic pe flow din ăsta de rapper-manelist, cu Oliniutza fiind Șușanu, tot la Red Bull Re:VERS, i-am zis că aia e vocea lui. Îl tot imitam cu chestia aia și publicul a avut o reacție foarte bună și a râs.
ladiscutii.ro: Ai spus că exersezi constant respirația și ritmica pentru a face freestyle mai fluent și mai natural. Cum arată pentru tine pregătirea de zi cu zi și ce exerciții te ajută cel mai mult?
Pietonu: E destul de simplu. Îmi pun instrumentale de toate felurile. Îmi pun și instrumentale trap, la care dai la dublu ritmic cumva versurile.
Îmi pun și boom bap, de multe ori și drum & bass și trec prin instrumentale așa dimineața, pentru că dimineața ești cel mai proaspăt. Și atunci cumva iese freestyle-ul cel mai tare, zic lucruri la care nu mă așteptam să le zic, învăț și să dozez versurile într-un fel încât să ai impresia că nu respir.
Dar eu respir, eu găsesc locurile acolo și, cu mintea proaspătă dimineața, atunci vin ideile și evoluezi în ce faci. Cam ăla mi-e antrenamentul. Acum, că-l am și pe David, sunt cu el dimineața, el se joacă, mă mai joc cu el și pun beat-uri într-o boxă, mai încet, și eu tot dau freestyle.
ladiscutii.ro: Dacă ai putea să faci un battle sau un freestyle cu oricine din lume, nume internațional sau artist local pe care îl admiri, cine ar fi și ce ați încerca să creați împreună?
Pietonu: Aș încerca să fac un freestyle cu J. Cole și să văd dacă el apreciază — că mie îmi place în freestyle să bag părți cântate, cum are și el pe piese, și are niște refrene foarte mișto — și aș încerca să creez cu el piese pe loc. E un foarte bun compozitor, producător și aș vrea să văd dacă el simte partea asta a mea de a face dintr-un freestyle o piesă.
Eu de multe ori îmi pun telefonul pe REC și fac freestyle la prima audiție și îmi ies niște chestii și zic: „gata, fac piesă pe ăsta”. Reiau tot ce mi-am înregistrat și rescriu versurile, mă uit acolo, văd ce-am zis bine, ce-am zis doar așa ca să fie…

ladiscutii.ro: Dacă nu ai fi făcut muzică, ce crezi că ai fi făcut?
Pietonu: Cred că aș fi rămas barman și organizator de evenimente. Sau mai am diploma mea din liceu de silvicultor și probabil aș fi fost pe undeva prin păduri, pe lângă Deva, dând aprobări dacă să se taie anumiți arbori sau nu. Dar m-a atras chestia asta doar așa, din punctul de vedere al peisajului, că stau în natură. Dar după aia am zis: „bă, eu sunt foarte extrovertit”. Adică eu sunt dependent de oameni, să vorbesc cu oameni, să am legături.
Și atunci nu cred că aș fi putut să stau într-o pădure lângă un sat foarte mult timp. Dar cred că aia aș fi făcut. Sau aș fi fost barman și aș fi încercat să mă leg de tot felul de evenimente ca să susțin cultura asta rap și tot pe acolo m-aș fi mișcat.
ladiscutii.ro: Ce planuri ai pentru viitorul apropiat? Un album? Un turneu?
Pietonu: Pietonala e în lucru. Am avut în plan un turneu, doar că, scoțând Pietonuri în octombrie, trebuie să-l mai las să ajungă la lume, să mai fac niște reel-uri. Încă nu sunt destul de harnic pe treaba asta de social media, să fac reel-uri în continuu.
Dar o să mă pun la punct cu asta, o să duc albumul mai departe, să ajungă la cât mai multe urechi, și o să încerc să pun un turneu cu cât mai multe orașe, pe finalul lui ianuarie – începutul lui februarie, să încep să plec prin țară cu el. Alt album, momentan, nu o să mai scot, cel puțin doi ani. Nu mai vreau să fac asta. Am făcut-o, mi-a ajuns, e ok.
Am o serie pe care am început-o — am PeTrecere 1 și PeTrecere 2 pe YouTube — și sunt în studio chiar în momentul de față, că scriu pentru PeTrecere 3.
O să fie cum e Tessellata lui Phunk B, Tessellata 1, 2, 3. Chiar de la Phunk am primit ideea și Phunk mi-a zis: „scoate ceva de genul că poți, că ai multe piese pe care nu le scoți, multe freestyle-uri, scoate ceva de genul”. Și atunci am început seria PeTrecere și o să merg de acum înainte doar cu single-uri, hit-uri, PeTrecere 1, 2, 3… Poate o să ajung la 40 până anul viitor.
În încheiere, vă spun să stați cu ochii pe mine, să stați cu ochii pe artiștii care sunt la început, pentru că sunt foarte, foarte mulți care sunt tari și merită mai mult. Și aș vrea să spun publicului să nu mai vadă un artist doar după cei care îl susțin și îl validează, doar dacă e cu ăla care e mare sau nu-știu-ce. Să încerce să-l vadă după cum o dă el și să-l susțină și așa, fără să aibă artistul validare de la nu-știu-cine.
Sunt mulți care merită să fie susținuți de public pur și simplu, fără să mai aibă o validare de la nu-știu-ce label. În rest, Doamne-ajută, să ascultăm muzică bună, văd că rapul se extinde, noi avem de făcut treabă în continuare.
Sursa fotografiilor: Arhivă Pietonu

