Când vine vorba de muzică, de la hip-hop la metal, Adrian Șerban crede că le-a încercat pe toate. Fiind scenarist de film, în prezent, face scenarii pentru rave-uri hardcore.

Am stat la discuții cu Adi, cunoscut drept Dalek, despre etapele artistice pe care le-a parcurs de la MC la DJ și producător, cum e să organizezi evenimente în București și cum arată comunitatea EnKore.

***

ladiscutii.ro: Cine ești? Ce ești? Ce ar trebui să știm despre tine?

Dalek: Sunt Adrian Șerban, născut în București și crescut tot aici, în sălbaticii ani ’90 and beyond. La momentul acestui interviu am 39 de ani. Am terminat UNATC-ul, sunt scenarist de film cu diplomă și, deși nu activez în domeniul cinematografic, îmi câștig existența tot din scris – de vreo câțiva ani ca technical writer.

ladiscutii.ro: Cum ai descoperit pasiunea pentru muzică? Cum ți-ai dat seama că vrei să fii DJ?

Dalek: Oof, aici e cam mult de povestit. Sunteți pregătiți? (Zâmbește!)

Pasiunea pentru muzică a început, în mod clișeic, de când eram mic. La televizor eram cam în egală măsură pe desene animate și pe posturile de muzică de pe atunci (MTV, Atomic, MCM, Viva). Îmi cumpăram cât de des puteam casete și CD-uri (mai mult sau mai puțin piratate), dar și casete goale pentru a înregistra piese de la radio. Dacă mă întrebai pe atunci ce vreau să mă fac când voi fi mare, răspundeam „cântăreț”.

Ascultam în mare ce se asculta pe atunci, eurodance și pop. Dar prima trupă pe care am explorat-o mai în profunzime a fost Metallica. Susțin până în ziua de azi că este trupa mea preferată din toate timpurile. Este urmată îndeaproape de The Beatles, trupă care se auzea des la mine acasă și care a reprezentat cam singurul lucru din viața asta asupra căruia puteam să fiu de acord cu taică-miu. Apropo, vedeți că am un bootleg la o piesă Beatles pe SoundCloud. (Zâmbește!)

Anyway, prima pasiune muzicală în care am investit timp calumea a fost hip-hopul, pe care l-am descoperit în primă fază prin B.U.G. Mafia, prin ’98–’99. Am început foarte curând să scriu și eu versuri „de cartier”, deși numai băiat de cartier nu eram și nici nu terminasem încă școala generală. Dar, după ce am explorat hip-hopul mai în profunzime în liceu, am ajuns să dau și eu la microfon, sub numele de Piccolo. Cel mai mult am activat ca MC în proiectul 10 Tone. Am făcut multe piese, chiar și un album – „Război de Secesiune”, care a fost pus pe un număr limitat de CD-uri și vândut din proverbialul portbagaj – două clipuri, foarte multe concerte. Din păcate, ca MC aveam un handicap nasol: îmi murea vocea, mai rar în studio, dar mai des pe scenă. Am încercat și cu terapie și repaus vocal, n-a mers.

M-am resemnat și am pornit în explorarea altor genuri de muzică. Am trecut efectiv prin toate, de la eurodance la muzică simfonică la black metal la post-punk la noise. La un Revelion (cred că 2011–2012 sau următorul) am aterizat la o petrecere numită Tanz Die Revolution, unde se dansa pe EBM, aggrotech, dark electro și alte subgenuri „cybergoth” (nu e cel mai corect termen pentru a descrie muzica, dar e o umbrelă care acoperă multe). Cum-necum am rămas înfipt în această comunitate, iar pe mulți dintre cei mai buni prieteni ai mei din ziua de azi de aici îi știu.

Tot aici m-am gândit într-o zi: „Bă, dar ascult și eu multă muzică d-asta, aș vrea s-o împărtășesc cu lumea”. Și uite-așa m-am băgat în seamă și m-am făcut și eu „DJ” în 2013, inițial cu VirtualDJ și mouse-ul.

ladiscutii.ro: Ești DJ și producător. Prin ce etape ai trecut pentru a ajunge în acest punct? Care sunt cele mai importante momente din evoluția ta ca artist?

Dalek: Momentul Tanz Die Revolution a fost începutul. Am învățat destule de la DJ-ii de acolo – Morph, MndFk, Malice – de la ea am auzit prima dată hardstyle. Dar, tot în 2013, Tanz s-a dus. A apărut comunitatea Oblivion Sound Wave, din care am făcut parte și din care am ieșit pentru a crea party brand-ul Ground Zero: The Industrial Rave, în 2014. Deja descoperisem hardcore și hardstyle și încercam să le combinăm – poate nu tocmai inspirat – cu subgenurile cybergoth. Dar, cum aggrotech, futurepop, power noise și restul au rămas cam blocate în timp și cum noi ne îndreptam din ce în ce mai tare spre zona rave, am decis în 2018 (după ce am mers prima dată la festivalul Dominator din Olanda) să rămân la hardcore. Așa că, în același an, am transformat Ground Zero: The Industrial Rave în EnKore: Hard Rave și de atunci am rămas blocat în acest film minunat. Mai devreme sau mai târziu, toți DJ-ii de la Tanz s-au cam dat pe hard. (Zâmbește!)

De la mouse și VirtualDJ am trecut mai târziu la prima mea consolă: un Numark Mixtrack Pro 3. Să fac treceri ca lumea am învățat cu hardcore; muzica cybergoth nu era toată DJ friendly, deși târziu am descoperit că poți face mixuri ca lumea și cu ea. Trecerea la Pioneer și Rekordbox a fost treptată și anevoioasă, pentru că eram căpos, nesigur și voiam să rămân în ecosistemul meu. Dar, după primul meu set cu public pe CDJ-uri (a fost un set de hitech psytrance dacă țin minte bine), am zis „ok, this is awesome, înțeleg de ce e industry standard și vreau să ader”.

Iar cu producția s-a întâmplat mai greu. După cum spuneam, când eram mic voiam să mă fac „cântăreț”, adică din voce. N-am studiat vreodată un instrument și chiar și beat-urile hip-hop din perioada menționată mi se păreau SF. Pur și simplu nu credeam că I have it in me. Dar țin minte și acum cum, cred că tot prin 2018, am băgat muzică la un party. Nu era multă lume, dar mi-a ieșit bine de tot, cu strigăte și aplauze și d-astea. Acasă i-am spus prietenei mele: „Eu cred că vreau să mă ocup mai serios de asta”. Și așa a început, doar că nu știam exact de unde. La recomandarea tovarășului Dazecraft, mi-am luat un MIDI controller, Arturia MiniLab MK II, doar că… nu știam exact ce să fac cu el. Din fericire, venea cu Ableton Lite și așa am început să înțeleg ce-i aia un DAW (Digital Audio Workstation).

Nemulțumit de ce puteam să învăț singur și neavând cine să mă îndrume, am făcut la final de 2019 – început de 2020 un curs de teorie și producție muzicală în Ableton Live pentru începători, la Media Academy. Imediat după ce am absolvit cursul, a venit pandemia. Având o bază ceva mai solidă, am luat internetul la puricat după tutoriale despre cum să faci hardcore, doar că tot ce învățam aplicam pe o singură piesă la care lucram și pe care, practic, o începusem la curs. Un an mai târziu am scos prima mea piesă, „Python”, o „epopee” de 6 minute frenchcore–hardcore, plină de sample-uri din Monty Python – idolii mei în materie de comedie și filosofie de viață. Din punct de vedere tehnic (sound design, mix etc.), sună amatoricesc, dar ca poveste încă sunt al naibii de mândru de ce am făcut acolo. E super catchy și încă o mai bag la party-uri din an în Paște.

ladiscutii.ro: Cum te definești ca artist?

Dalek: Dalek e hardcore, uneori și hardstyle, dar în primul rând hardcore. Oricum toate se trag din hardcore-ul anilor ’90 (gabber) și merg în continuare mână în mână, sub umbrela „hard dance” (sau „harder styles”, cum mai spun olandezii). Îmi place genul ăsta pentru că e dance cu c#aie, e extrem, dar poate fi și melodic sau chiar atmosferic, iar kick-urile sunt făcute să ți-o dea pe toate frecvențele. Deja sunt legat sufletește de kick-urile ultra-distorsionate și procesate de 909. Pe măsură ce îmi dădeam seama cât de grav se comercializează hard dance-ul, începusem să încerc să mă mut pe alte genuri, poate pe tek, poate pe psy sau pe techno, dar nu mai pot. Când aud kick-ul ăla nesimțit de hardcore, mintal sunt acasă.

Evident, genurile sunt într-o continuă evoluție și nu întotdeauna în direcția pe care o vreau eu. Eu prefer piesele mai oldschool, unde drop-urile erau mai lungi, kick-ul era același și vibe-ul, deși foarte intens, era unul hipnotic, făcut să te țină în priză pe dancefloor. Astăzi, drop-urile sunt mult mai scurte, iar kick-urile mai intense și se schimbă foarte des. Eu încerc să nu rămân nici ancorat în trecut, dar nici să sar pe orice trend fără să arunc o ureche critică. Încerc să le echilibrez cumva, mai ales că îmi place varietatea atât de sunete, cât și de subgenuri.

Stilul meu principal e hardcore-ul melodic, dar în seturile mele poți să auzi și frenchcore, uptempo, industrial, gabber etc. Și cam așa fac și cu piesele pe care le produc: încep hardcore, dar mai schimb cu un kick de frenchcore, mai vine și un zaag sau PVC kick sau poate ceva foarte oldschool și încerc să închei cu un lead epic și să le leg pe toate într-un tot unitar, într-o poveste, cum îmi place mie să-i zic. Și încerc să nu am drop-uri prea scurte, pur și simplu nu-mi sună natural. Și de obicei piesele mele sunt mult prea lungi pentru ziua de azi. Ca și răspunsurile la întrebările din acest interviu, de altfel. (Râde!)

ladiscutii.ro: Ai fondat EnKore: Hard Rave în 2018. Ce ți-ai propus când ai lansat această platformă de evenimente? Ce ai reușit? Ce n-ai reușit încă?

Dalek: EnKore a apărut pentru a umple un gol, pentru că tot în 2018 am realizat că în București nu exista niciun party dedicat acestei muzici. Nu am fost primii, să nu se înțeleagă greșit, nu am afirmat niciodată asta, dar câțiva ani buni am fost singurii.

Cam ăsta era planul la început: să fie un party de hardcore & hardstyle and everything related. Realizările mai notabile au venit după pandemie, când s-a activat și publicul tânăr cu chef nebun de rave. Am reușit de vreo 3 ori să ne apropiem de 300 de participanți la un party, lucru pe care nu mi l-aș fi imaginat vreodată posibil când m-am apucat. Am făcut mulți oameni să descopere hardcore și hardstyle. Am reușit să pun bazele unei firme legale și să aduc artiști din afară: Tanukichi, Reevoid, Tears Of Fury, Pherato, Access One, Guigoo. L-am cooptat și pe prietenul meu bun Meiremax – belgianul care e mai român decât mulți români – să fie asociat în această firmă, ca să nu mai fiu eu singur șef pe tarla.

Am creat două noi party brand-uri, Koreporation (pentru muzica mai nouă) și Kronozone (pentru oldschool), pentru a putea explora în voie mai multe ere din hard dance. Dar cel mai important cred că este faptul că am adus sub umbrela EnKore oameni pasionați cu adevărat, oameni care produc muzica asta sau doresc pur și simplu să o dea mai departe altora și să se rupă pe piesele lor preferate din postura de DJ.

Și n-o consider o realizare EnKore, dar azi, pe lângă noi, mai există Alpha Spectrum – focusat pe xtra raw, organizat de Project Morpheus și Neotroxian – și urmează să revină și Hardcore Union – unde White Cough este mastermind. Adevărul e că mi-am dorit mereu concurență. Dacă apar mai multe party-uri de un anumit gen, înseamnă că e cerere.

Ce n-am realizat? Well, cel mai nasol e că n-am reușit să păstrăm momentum-ul revenirii de după pandemie. Am început să facem evenimente prea des, lumea s-a mai săturat, poate și de aceeași locație, poate și de noi… Dar sunt sigur că o să ne revenim după ce citește lumea acest interviu. (Râde!) Dar, serios, cu toate setback-urile, mai avem mult de tot până să ne dăm bătuți. Din anumite puncte de vedere, abia acum începe distracția.

ladiscutii.ro: Cum arată comunitatea EnKore? Ce fel de oameni vin la evenimentele organizate de voi? Cui vă adresați?

Dalek: Arată frumi tare, ptuu. (Râde!) Comunitatea EnKore este majoritar tânără, energică, gălăgioasă, dar cuminte, în sensul că la noi au loc destul de rar incidente. Cu cât e mai hard muzica, cu atât lumea se comportă mai ok, paradoxal poate. Din când în când mai apar și câțiva iubitori de hard mileniali și mă bucur enorm de fiecare dată când îi văd.

Aici e și o oarecare discrepanță. Majoritatea EnKore OGs sunt mileniali (ca să nu zic bătrâni), ori oamenii de vârsta noastră nu prea mai merg la party-uri. Ok, poate merg la festivaluri mari, dacă le permite salariul de corporație, dar weekend după weekend la un party în club? Asta fac zoomerii, pe care de asemenea îi iubesc enorm. Însă realitatea este că oamenii vin la party-uri pentru alți oameni și abia apoi pentru muzică. Vin în grupuri de prieteni, că sunt prieteni cu un DJ, că vine o tipă căreia îi place de un tip și el are gașca lui și ea are gașca ei și, pe drum, mai adună o gașcă și mai e gașca venită pentru alt DJ și bam, s-a umplut clubul.

În ciuda glumelor, eu nu mă consider bătrân mintal sau fizic, și cine m-a văzut punând muzică știe că I can go. Dar știu că nu mai sunt la vârsta la care să umplu măcar jumate de club doar cu gașca mea de prieteni. Și atunci, cum ne facem lineup-urile cât să atragă cât mai mult public? Încă nu avem rețeta perfectă, dar n-am putea, de exemplu, să book-uim un DJ care n-ar avea treabă muzical cu EnKore, dar ar aduce mult public. Ăla n-ar mai fi EnKore și e important să nu ne pierdem esența.

ladiscutii.ro: Ai organizat evenimente în mai multe cluburi. Cu ce te-ai confruntat? Ce trebuie să știe cineva care vrea să facă petreceri în București?

Dalek: În niciun club nu e la fel. O vreme am considerat că patronii de club sunt o specie aparte de care e bine să te ferești. M-am confruntat cu neseriozitate sau cu anumite comportamente bizare, nepăsare, bădărănie. Dar cert este că în ultimii ani, ori s-a mai schimbat atitudinea, ori am dat de manageri de club super ok, care te ajutau cu tot ce puteau oferi pentru a ieși evenimentul bine.

Ce ar trebui să știe cine vrea să organizeze? Să se pregătească pentru orice și să nu lase nimic la voia întâmplării. Să comunice constant cu cei de la club și să nu aibă o atitudine „noi vs. ei”, indiferent cum ar fi oamenii. Nu îți place de ei? Ok, nu mai faci a doua oară, dar încearcă să duci party-ul la final cu cât mai puține animozități.

Și, pe bune, chiar se poate întâmpla orice. Scandal? Se poate. Supradoză pe dancefloor? Se poate. Oprește garda petrecerea? Se poate. Mor boxele și/sau sculele? Se poate. Furturi? Ohooo… Perverși în baie? Se poate. Țepe de la club? Se poate. Nu mi s-au întâmplat toate mie, evident, și nu încerc să zic că trebuie să te gândești mereu la rău. Unele seri trec ca briza și rămâi doar cu vibe-uri pozitive și cu bani. Doar… fii pregătit!

ladiscutii.ro: Ce alte concepte de evenimente organizate frecvent în București îți plac?

Dalek: Merg cu drag la concerte de metal sau hip-hop când timpul și finanțele îmi permit. Cât despre rave-uri, am mulți prieteni și cunoscuți DJ-i și organizatori, iar în underground-ul ăsta susținerea reciprocă este foarte importantă.

Am menționat deja Alpha Spectrum și Hardcore Union, de unde îmi iau doza de hard atunci când nu fac EnKore. Aș vrea să menționez Dystopix, un concept multigenre foarte mișto, la care am ajutat să pun bazele și pe care îl văd cum crește exponențial. De asemenea, în acest an am fost implicat foarte activ în diversele încarnări Dancing In Neon Lights, care, cel puțin până acum, a fost tot un party multigenre, cu muzică dansabilă din toate erele.

Pe partea de drum and bass am colaborat de mai multe ori cu cei de la Noctis. De asemenea, un alt concept DNB care îmi place este LET THE BASS FLOW al lui Dazecraft, unde se merge pe multă variație și pe nume noi.

Nu pot să nu menționez noul val de hardtechno care a cuprins toată lumea, iar Bucureștiul nu face excepție. Grvyzone, Viper, 3O3 Division sunt doar câteva dintre numele de party-uri care rup. Chiar dacă nu am 100% același sentiment pe hardtechno ca pe hardcore sau hardstyle, este clar tot un gen sub umbrela hard dance, deci rezonez. Am mai avut DJ-i de hardtechno la EnKore și vor mai fi colaborări de genul, sper că din ce în ce mai mari și de impact.

Alte concepte care îmi plac ar fi Boiling Point, Freedom Frequency, Rage Rave și cam orice organizează Dréa Yang în Cluj.

ladiscutii.ro: Urmărești artiști români? Cine te inspiră?

Dalek: Ascult cu prioritate orice piesă pe care apar Vlad Dobrescu sau Uzzi. Sunt mulți rapperi români pe care îi urmăresc din când în când și mă bucur să simt hip-hop-ul din nou pe val. Cât despre muzica electronică, momentan sunt în faza aia în care nu-mi vine să ascult altceva în afară de hardcore și hardstyle, deci cei pe care îi voi menționa au fost deja pe scenă la EnKore.

Ascult cu mare bucurie când mai scoate El Jefe o piesă. Produce de foarte mult timp și a fost o onoare și o plăcere ca primul collab din viața mea – „Motor” – să-l fac cu el.

De asemenea, am fost foarte bucuros să-l pot aduce pe Neolux în prim-plan o perioadă. Omul e producător de hardstyle cu renume internațional, cu patru albume la activ. Momentan, schimbarea de trenduri în hardstyle nu i-a picat foarte bine, dar piesele încă mai curg și sunt sigur că, la un moment dat, se va echilibra situația.

Dacă vorbim de viitor, trebuie să-l menționez din nou pe Project Morpheus, care evoluează constant, e complet dedicat și rupe pur și simplu pe xtra raw. Și o voi menționa din nou și pe White Cough, 100% dedicată kick-urilor de gabber, break-urilor cu amen-uri și melodiilor melancolice; evoluează constant și nu o dată m-a uimit când mi-a trimis o piesă la care lucrează.

Tot din roster-ul nostru încep să se remarce Golem, dar și Meiremax; amândoi fac piese din ce în ce mai bune și mă bucur enorm că începe să se contureze un mediu în care ne tot motivăm să facem piese și să evoluăm, să dăm tot ce-i mai bun. Este, sincer, unul dintre cele mai mișto sentimente: să creezi ceva și să-i dai un sens și să vezi cum, în timp, din ce în ce mai mulți încep să creadă în el, chiar dacă venim din generații și situații sociale diferite.

În fine, trebuie să mai menționez doi producători care, deși români, momentan se află în diaspora. Primul este X-Crucial, pe care l-am cunoscut la Defqon.1 2024. Omul evoluează rapid cu producția în zonele hardstyle, raw, dar și uptempo, are șanse să ajungă departe. Îl veți vedea pentru prima dată pe scena EnKore pe 5 decembrie 2025.

And last but not least, MalpraXYZ, pe care l-am cunoscut la Defqon.1 2025, deși știam de mult timp de el, de pe vremea când proiectul era un duo. A scos niște piese foarte tari pentru vremea respectivă, m-am bucurat mult să-l cunosc, să aflu că suntem pe același film. Sper să revină acest proiect; în orice caz, îl veți vedea și pe el cu siguranță la o petrecere EnKore în viitor.

ladiscutii.ro: Ce i-ai recomanda cuiva care vrea să producă muzică? De unde să înceapă? Ce îl poate ajuta? Ce nu-l poate ajuta?

Dalek: Păi, să nu se apuce de hardcore, e greu. (Râde!)

Sincer, nu sunt chiar atât de avansat încât să mă consider vreo autoritate în domeniu. Așa că nu luați drept lege tot ce o să zic. Dar poate unele din chestiile pe care le-am învățat eu în timp pot fi de folos și altora.

În primul rând, înarmează-te cu multă răbdare. Nu există scurtături.

Mai important decât să înveți DAW-ul în care lucrezi și toate plugin-urile este să înveți să auzi exact ce faci acolo, iar asta se învață în timp și cu multă experiență. Niciun tutorial de pe internet n-o să te învețe asta calumea. Gen să îți dai seama că un kick pe care îl faci n-are destul sub-bass sau că piesa pe care ai terminat-o și ți se pare genială mai are nevoie de înalte. Eu abia acum încep să mă prind de unele din chestiile astea și nu întotdeauna la timp, pentru că sunt atât de multe elemente pe care trebuie să mă concentrez și mintea nu poate tot timpul. Depinde mult și de mediul în care asculți, de ce boxe și/sau căști ai. Eu am investit în scule peste entry level, dar, chiar și așa, dacă nu știi exact ce să asculți pe ele… E important și să-ți asculți piesa în club și să sune ok, dar și în mașină și în căști basic și direct pe difuzorul telefonului.

În timp ce îți antrenezi urechile, fii creativ. Nu te baza exclusiv pe sample-uri că nu te pot duce prea departe de unele singure. Dacă faci muzică hard, pune mâna pe un Serum sau pe ceva plugin de 909 și încearcă să-ți faci un kick. Internetul e plin de resurse. N-o să-ți iasă din prima, poate nici din a cincizecea, dar încearcă acolo până începe să sune a ceva. Și, când în sfârșit îți iese, nu te gândi că de acum înainte o să-ți iasă toate bine. Sau încearcă să faci ceva simplu precum un riser; da, știu că probabil ai foldere întregi de sample-uri de risers, dar încercând să faci un sunet de genul ăsta într-un soft synth ca Serum sau Sylenth înveți câte puțin despre modulație, despre automatizare și începi încet-încet să îți faci un sunet propriu.

Ține minte că azi e mai ușor ca niciodată să produci muzică digital, dar și standardele sunt mult, mult mai mari. Încearcă să te îmbunătățești constant. Crezi că tocmai ai făcut o piesă blană, dar compar-o puțin cu alte piese cunoscute, vezi cum sună când le mixezi împreună, probabil sună prost, pierde-ți entuziasmul, spune-ți că n-o să-ți iasă niciodată, apoi revino-ți și ia-o de la capăt. Asta în timp ce încă îți cauți sunetul propriu. (Zâmbește!)

Cunoaște-ți publicul. Dacă ești și DJ – și probabil ești, aren’t we all these days? (râde!) – vezi ce piese mișcă publicul și încearcă să transmiți un vibe similar. Dar ține cont și de context. Spuneam că cel mai mare „hit” al meu este „Motor”, cu El Jefe. Nu este tocmai o capodoperă din punct de vedere tehnic, dar pe piesa aia am dat rap în română. Nu m-am gândit prea mult înainte s-o fac, dar uite că a prins instant, au empatizat, iar acum lumea știe să cânte versurile on cue, atunci când las volumul jos. Încă n-am reușit asta cu altă piesă. Acum probabil vă întrebați: „Dar tu de ce nu îți urmezi sfatul și nu mai faci piese cu rap în română?”. O să mai fac, îți dai seama. Am vrut să trimit și eu demos la label-uri străine, dar mai e puțin de lucru până or începe să mă accepte.

Nu în ultimul rând, fă-te cunoscut. Caută și găsește-ți o comunitate care ar putea să guste ce faci, care ar putea să-ți dea un feedback constructiv, fie pe social media, Reddit, Discord, dar de preferat față în față. Și, când mai găsești oameni la fel de pasionați, apucă-te și de colaborări, că înveți foarte multe din orice interacțiune de genul.

Sursa fotografiilor: Arhivă Dalek