Ai vrut vreodată să ieși la o petrecere DNB, dar nu aveai unde? La fel au pățit de multe ori și inițiatorii ImpulseDNB, o platformă de evenimente lansată recent de un grup de prieteni care își doresc să contribuie la dezvoltarea comunității drum and bass din București.
Am stat la discuții cu Gabriela Militaru, cofondatoare ImpulseDNB, despre cum a descoperit drum and bass-ul, cum a început povestea echipei din care face parte, ce urmează să se întâmple la evenimentele pe care le vor organiza și care sunt principalele provocări cu care se confruntă cineva care vrea să facă petreceri în cluburile din București.

***
ladiscutii.ro: Cine ești? Ce ești? Ce trebuie să știm despre tine?
Gabriela Militaru: Mă numesc Gabriela Militaru și am 29 de ani. M-am născut în București în ‘96. Tot aici am trăit toată viața, am făcut Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București și sunt medic stomatolog din 2021. Sunt ascultătoare înfocată de drum and bass și dubstep de aproape 15 ani și, de curând, am început să și organizez evenimente în București.
ladiscutii.ro: Cum ajunge un medic stomatolog să fondeze o platformă de evenimente DNB?
Gabriela Militaru: Aspirațiile mele profesionale au mers întotdeauna în paralel cu viața mea personală. Mi-am dorit de mică să fiu medic și am considerat că nu contează dacă îmi plac lucruri diferite de restul colegilor mei, cât timp implicarea mea față de profesie este acolo.
Am descoperit drum and bass-ul la începutul liceului și asta mi-a modelat destul de mult viața de zi cu zi. Îmi aduc aminte când eram în clasa a XII-a și mergeam sâmbătă dimineața la meditații pentru admitere, iar seara eram în primele rânduri la evenimente și mă bucuram de artiștii mei preferați.
Ideea de a deveni organizator de evenimente de acest fel a venit alături de doi oameni importanți în viața mea, pe care, în mod surprinzător, tot în cadrul unor evenimente DNB i-am cunoscut.
ladiscutii.ro: Care sunt cele mai marcante amintiri pe care le ai de la evenimente DNB?
Gabriela Militaru: Fiind un consumator avid de drum and bass, pot spune că m-a marcat majoritatea evenimentelor. Sunt genul de persoană care merge anume pentru artist, nu neapărat pentru petrecere. Chiar și în prezent mă găsești în primele rânduri, dansând și cântând ca și când e ultimul eveniment la care voi merge. Dar dacă ar fi să dau exemple specifice, aș avea două.
Primul party îți rămâne mereu în suflet. În toamna lui 2012, cei de la ArenaDNB au avut primul lor eveniment marca Hospitality. Ascultam muzica asta deja de un an și era prima oară când vedeam niște seturi live de la niște artiști pe care deja îi îndrăgeam mult. A fost o diferență ca de la cer la pământ să trec de la a asculta muzica asta de una singură acasă, la un loc în care sute de oameni se distrau în jurul meu pe aceleași piese.
Al doilea eveniment care m-a marcat a fost cu siguranță Rampage Weekend 2025. Am avut privilegiul de a vedea niște artiști greu de prins în România într-un cadru cel puțin impresionant. Audio-ul perfect, show-urile de lumini, vizualele atent gândite atât pentru ecranul mare cât și pentru cele suspendate au fost incredibile, mai ales într-un setup care a acomodat zeci de mii de participanți.

ladiscutii.ro: Care este povestea ImpulseDNB? Ce fel de oameni fac parte din echipa voastră? Ce vă propuneți? Ce nu vă propuneți?
Gabriela Militaru: Totul a început destul de simplu. A fost nevoie doar de o seară de vară într-un club în care auzi doar accidental piese DNB, niște Cuba Libre, niște oameni dragi cu spirit de antreprenor și întrebarea cheie: „Oare cât de complicat ar fi să organizăm noi o petrecere de DNB?”. Noaptea aceea a fost definitorie pentru noi. Până dimineața aveam un plan conturat, iar în decurs de o săptămână aveam deja conceptul de „ImpulseDNB” pus la cale.
Suntem 3 fondatori: eu, logodnicul meu, Mihai, și prietenul nostru Răzvan, cel care ne-a făcut cunoștință. Amândoi lucrează în domeniul IT, deci nu suntem chiar un grup clasic de organizatori de evenimente.
Principalele noastre obiective sunt să mărim și să solidarizăm comunitatea de drum and bass din București și să ajutăm la asigurarea unei consecvențe legate de evenimentele de acest gen. Nu sunt niciodată prea multe evenimente, dar cred că aproape fiecare dintre noi a fost măcar o dată trist că ar vrea să iasă la un party și nu are la ce.
Singurul lucru pe care nu ni-l propunem este să ne oprim prea curând. Suntem prea încăpățânați și prea iubitori de muzică să lăsăm conceptul „ImpulseDNB” să dispară prea ușor.
ladiscutii.ro: Cu ce se confruntă un organizator de evenimente în București?
Gabriela Militaru: Cred că cea mai mare problemă de care ne-am lovit până acum este găsirea unui loc potrivit pentru evenimente. Când ești la început, nu ai cine știe ce deschidere către proprietarii de locații și primești adesea răspunsuri negative sau condiții pe care nu ești sigur că le poți îndeplini, iar dacă acesta nu e cazul, te lovești de problema exclusivității. Noi încă ne considerăm „călători”, dar suntem siguri că ne vom găsi în curând un loc al nostru.
Pe lângă asta, o provocare este și câștigarea încrederii publicului. Am fost norocoși să ne bucurăm de încrederea și ajutorul prietenilor noștri pentru evenimentul #00, însă pentru a ne crea un public organic și loial avem nevoie de dovezi reale. Nu este de ajuns să vinzi o idee, lumea are nevoie de fapte palpabile. De aceea este important pentru noi ca evenimentele noastre să fie gândite până la cel mai mic detaliu.
ladiscutii.ro: Urmează să aveți ediția #01. Ce poți să ne povestești despre acest eveniment?
Gabriela Militaru: Ediția #01 este un pas important pentru noi, pentru că aducem pentru prima dată un artist internațional: Whiney, DJ și producător britanic cu vechime în lumea drum & bass. Ne bucurăm să îl avem pe scena noastră pe 5 decembrie.
Evenimentul are loc la B52, un spațiu care se potrivește perfect vibe-ului nostru. Pe scenă vor urca și artiști locali — Dragan, S-T-Phan și SXPK — iar la afterparty energia va fi menținută de Paura și Grecvl.
Ne dorim ca acest eveniment să fie începutul unei serii în care să aducem împreună artiști internaționali și talente locale într-o atmosferă autentică drum & bass.
ladiscutii.ro: Ce urmează pentru comunitatea ImpulseDNB? Ce o să ne povestești când o să vorbim despre ce ați realizat în primul an de activitate?
Gabriela Militaru: The sky is the limit! Ne dorim multe lucruri și sperăm să atingem măcar o parte din ele în primul an de activitate. Intenționăm să aducem cât mai mulți artiști internaționali care vin poate pentru prima dată în București, să susținem intens scena locală, mai ales prin conceptul de afterparty în care vrem să promovăm artiști locali noi care nu au curaj încă să apară pe scene mai mari și de ce nu, să încercăm să facem evenimente în colaborare cu alți promoteri români pentru a consolida ideea de „comunitate, nu competiție”.
Sursa fotografiilor: Arhivă Gabriela Militaru

