Sursa foto: Feather Photography/Lumen Studio

Soul Serenade nu e doar o trupă, ci o poveste muzicală care te poartă direct în atmosfera vibrantă a blues-ului și jazz-ului de început de secol XX, dar cu un twist actual și cu note extrem de personale. Andrei Rotariu și Adelina Chivu cântă împreună de mai bine de 15 ani, iar ceea ce au construit împreună are forța unei călătorii – de la primele concerte în fața a câteva zeci de oameni, până la competiții internaționale și scene mari, unde au reușit mereu să transmită autenticitate și emoție.

Am stat la discuții cu Andrei Rotariu, care ne-a povestit despre felul în care au descoperit această lume sonoră, despre experiențele trăite pe scene mici și mari, despre colaborările cu artiști care i-au inspirat și despre proiectele ce urmează să prindă viață.

***

ladiscutii.ro: Numele trupei voastre e inspirat dintr-o piesă de-ale lui King Curtis, din câte am citit. Ce semnificație are pentru voi acest nume și cum ați ajuns să-l alegeți ca identitate artistică?

Andrei Rotariu (Soul Serenade): E destul de aleatoriu motivul. Asta se întâmpla în urmă cu aproximativ 15 ani, practic la puțin timp după ce eu și Adelina am început să cântăm. Eram în nefericita situație de a nu avea un nume de scenă, ne foloseam numele mici. Era o piesă care tot reapărea în playlist-ul nostru, Soul Serenade.

Pur și simplu făceam brainstorming într-o zi și veneam cu tot felul de idei care mai de care mai puțin fericite și am sugerat eu titlul piesei. Avea o sonoritate nice, pur și simplu. De-a lungul anilor, numele a reușit cumva să inducă în eroare foarte multe festivaluri sau persoane — ei credeau că noi cântăm soul, ceea ce nu facem. Chiar am primit ocazional mesaje pe Facebook, dacă putem să oferim serenade unei prietene sau soții, tot din cauza numelui.

Deci, practic, numele doar a apărut la momentul potrivit în playlist și ne-a plăcut sonoritatea, așa că a rămas. Și acum, evident, după atâția ani, când auzim numele, se declanșează tot felul de reacții emoționale (în sensul bun).

ladiscutii.ro: Blues-ul și jazz-ul anilor ’30 nu sunt genuri foarte populare azi în mainstream. De ce ați ales să vă dedicați acestor stiluri muzicale și cum reușiți să le păstrați vii și relevante pentru publicul de azi?

Andrei Rotariu (Soul Serenade): În principiu, alegerea a venit strict din preferințele noastre. Ca muzician, nici nu văd cum ai putea rămâne motivat dacă nu alegi ceea ce te interesează.

Nu ar avea sens să-ți prestabilești direcția estetică pentru următorii 10-20 de ani sau chiar pentru întreaga carieră în speranța că vei nimeri curentul care va fi atunci la modă. Apoi, din nou, asta ne-a interesat pe noi, să cântăm ceea ce ne atrăgea, indiferent cât de nișat sau popular s-ar dovedi pe termen lung.

Inițial, am început cu blues-ul din anii ’20-’30 și jazz-ul timpuriu. Ca sursă, trebuie menționat faptul că fericita apariție a YouTube-ului a fost salvatoare în acest sens. Cu fiecare nou artist/trupă, primeam 5-10 alte sugestii care ne conduceau către noi teritorii sonore. 

Încet, dar sigur, asta ne-a tot direcționat și, ca o coincidență, am urmat un parcurs aproape cronologic — de la blues-ul rural, încet, dar sigur, am ajuns la early jazz, swing, bebop, cool jazz și căutările continuă până în ziua de azi. Cât despre păstrat vii și relevante aceste stiluri, cred sincer că totul ține de interpretare. În cazul jazz-ului, fiind o muzică eminamente improvizată, individualitatea artistului este în prim-plan. Drept urmare, o piesă de jazz scrisă acum 90 de ani va fi, din punctul meu de vedere, cât se poate de vie și relevantă cât timp trece prin filtrul unui muzician care caută un mediu de expresie și nu o călătorie în timp.  

Un alt aspect fascinant, care cred că păstrează acest gen în actualitate, este cel social. Muzicienii de jazz se pot întâlni pentru prima oară și pot cânta, singurele nevoi fiind un repertoriu comun și un bun control asupra limbajului specific. Piesa devine astfel un uimitor prilej pentru oameni care, deși abia s-au cunoscut, pot explora în profunzime diversele aspecte care alcătuiesc experiența muzicală, fie că vorbim de timbru, armonie, ritm etc. 

Jazz-ul oferă această uimitoare experiență în timp real, atât pentru muzicieni, cât și pentru auditoriu și nu văd cum s-ar putea demoda vreodată. Aș menționa că trăim un revival, apropo de jazz & blues, ceea ce mă bucură enorm.

ladiscutii.ro: Ați mers pe la festivaluri mari, dar și în cluburi mai mici din România și din afară. Unde v-ați simțit cel mai “acasă” și ce loc v-a rămas cel mai aproape de suflet?

Andrei Rotariu (Soul Serenade): E de menționat că, la scurt timp după ce am început noi să cântăm, am ajuns la o competiție care se numește European Blues Challenge.

Aș zice că fiecare context are o identitate în sine. Dar, dacă ar trebui să aleg, aș zice că un cadru mai restrâns conduce, de obicei, la o mai bună conexiune între public și artist.

Acestea fiind spuse, am avut nenumărate festivaluri cu public mai mare, în spații deschise, unde am simțit aceeași conexiune. Fără să sune a clișeu, marea bucurie este, de fapt, să cântăm unor oameni dornici să asculte, indiferent de număr sau loc.

ladiscutii.ro: Cum a fost experiența de la European Blues Challenge?

Andrei Rotariu (Soul Serenade): A venit subit, fiindcă noi abia începusem să cântăm, într-o formulă de trio, cu Codruț Andrei la mandolină. Și cred că, în formula de trio, abia dacă acopeream cele 20 de minute necesare pentru concurs.

Eram chiar la prima participare a României la European Blues Challenge, în 2013, care s-a ținut în Toulouse, Franța.

Faptul că am câștigat locul II, deși eram așa de emoționați și lipsiți de experiență, a fost un start extrem de motivant pentru noi.

Eram complet intimidați de amplitudinea evenimentului și de faptul că noi avusesem foarte puține concerte până în acel moment, cu public de maximum 40-50 de oameni. Ne-am trezit deodată, într-unul dintre cele mai cunoscute venue-uri din Europa, Le Bikini, în fața a 2000 de oameni. Dar a ieșit excelent, îmi aduc aminte cu mare drag de acea seară.

ladiscutii.ro: De-a lungul timpului ați colaborat cu artiști importanți din România și din străinătate. Care au fost cele mai memorabile colaborări și ce ați învățat din ele?

Andrei Rotariu (Soul Serenade): N-aș putea face un top. Așa-i în muzică, nu e ca-n sport. Mai nou, începând cu 2025, am început un minunat proiect cu Maria Răducanu.

Chiar acum am avut o serie de două concerte, în București și în Ploiești, și nu pot decât să spun că e un privilegiu să împarți scena cu muzicienii care te inspiră, și mă refer atât la Maria, cât și la Ada. E cel mai important lucru, din punctul meu de vedere (și probabil vorbesc și în numele Adei) să împarți scena cu eroii tăi, adică cu oameni pe care-i admiri, îi apreciezi. 

Într-o săptămână o să plecăm la un workshop în Italia, cu Peter Bernstein, care este, fără exagerări, vârful de lance al jazz-ului mondial. Abia așteptăm.  Cred că trebuie să sari pe orice prilej de a-ți „freca coatele” cu oamenii pe care-i admiri. 

De-a lungul anilor am colaborat și cu Hanno Hoefer, cu Raul Kusak, cu Vali Răcilă etc. Practic, încercăm să ținem aproape muzicienii pe care-i apreciem și care sunt o parte importantă din parcursul nostru muzical. Și le suntem foarte recunoscători pentru asta.

ladiscutii.ro: Tu și Adelina colaborați deja de ani buni ca duo muzical. Cum v-ați influențat reciproc ca muzicieni și ce ați învățat unul de la celălalt de-a lungul timpului?

Andrei Rotariu (Soul Serenade): La noi, relația profesională a început concomitent cu cea personală. Iar cum asta s-a întâmplat în urmă cu 15 ani, noi, practic, am crescut împreună.

Ne-am văzut evoluția în timp real, toate dificultățile, dubiile, cele mai faine concerte, cele mai puțin faine concerte, cele mai grele probe de sunet, cele mai lungi nopți de după concert. Să ai o asemenea familiaritate cu cineva aș zice ca este de o valoare inestimabilă. Faptul că interesul nostru pentru muzică a continuat să se alinieze și să înflorească este, fără exagerare, un dar. Ne-am influențat reciproc în cele mai profunde sensuri și mă bucur să văd cum totul evoluează, frumos, organic, de la an la an, motivația noastră rămânând aceeași: să cântăm muzică care ne bucură.

ladiscutii.ro: Dacă ar fi să alegeți un artist sau o trupă din istoria blues-ului sau jazz-ului, cu care ați fi vrut să cântați pe scenă și de ce?

Andrei Rotariu (Soul Serenade): De aici, interviul o să mai dureze vreo 45 de minute… Noi mereu avem jocurile astea în mașină, mai ales când avem drumuri lungi prin țară, în trio, cu pianistul Alexandru Olteanu — un minunat muzician. Întotdeauna trecem prin genul ăsta de întrebări. Cred că cel mai civilizat e să răspund în numele meu, momentan. 

Primul nume ar fi Sarah Vaughan. Cred că era ceva indescriptibil, să o asculți live pe The Divine One. 

Iar contemporani, în mod surprinzător, am avut bucuria de a vedea cum este să împarți scena cu Peter Bernstein, de care am amintit mai devreme. Alte nume ar fi Pasquale Grasso, care-i un minunat chitarist, Samara Joy, o fenomenală vocalistă de jazz, Christopher William Stoneking, care este un muzician de blues din Australia. De asta zic… aș putea continua lista la nesfârșit.

ladiscutii.ro: Ce pregătiți în perioada următoare? Ne puteți da câteva indicii despre viitorul album, concerte sau alte proiecte?

Andrei Rotariu (Soul Serenade): Referitor la album, avem această formulă de trio, alături de Alexandru Olteanu. Este înregistrat, în stadiul de mastering. Deci, practic, e la câteva săptămâni distanță de a fi totul gata. Și este un album cât se poate de important pentru noi, fiindcă simțim că incorporează tot ceea ce este relevant pentru noi în muzică, cu emfază pe timbru și interplay.

A durat un pic până am reușit să găsim condițiile ideale. Mai exact, un pian acustic foarte bun, un studio pe măsură și un inginer de sunet care să înțeleagă ce ne doream. Drept concept, abordăm în maniera noastră o multitudine de standarde de jazz, unele mai cunoscute, câteva mai puțin cunoscute, dar și câteva piese de blues pe care le-am adaptat la acest trio mai neobișnuit. Zic mai neobișnuit fiindcă în istoria jazz-ului găsești mai rar context în care să nu existe o secțiune de ritm, adică tobe și contrabas, iar alăturarea de pian și chitară în general se evită. 

Dar, cumva, noi așa ne-am întâlnit, în timpul pandemiei și am simțit că există un sound acolo, fix în acest format de voce, chitară și pian. Plănuim ca undeva în toamnă să apară albumul. Suntem foarte nerăbdători!