1 Iunie se anunță cu vibe bun, artă sinceră și ritmuri de suflet în inima Bucureștiului. Terasa Baraka devine loc de joacă pentru copilul din noi, cu un eveniment cum rar vezi: Macanache revine în forță, dar nu cu microfonul în mână, ci cu creionul pe hârtie.
Duminică, de Ziua Copilului, Terasa Baraka găzduiește un vernisaj cu suflet: „Mama & Copilu’”, o expoziție semnată de inconfundabilul Macanache.
Macanache și Siberia dau startul unei experiențe vizuale și auditive care îmbină nostalgia copilăriei cu sinceritatea artistică. Dacă-l știi pe Maca din rimele sale inconfundabile, stai să-l vezi când desenează – pentru că da, Maca desenează live, direct pe vibe, fără filtre.
După vernisaj, atmosfera se schimbă, dar energia rămâne la fel de bună. De la pupitru, Macanache și Siberia preiau controlul și ne țin pe beat până seara. Te așteaptă muzică bună, oameni faini, și poate, dacă ai noroc, un portret desenat pe loc, în timp real, cu vibe-ul momentului. Nu te aștepta la selfie-uri retușate: aici e artă brută, sinceră, direct din suflet.

