În această seară, 22 mai, de la ora 19:00, librăria Cărturești Modul din București va găzdui lansarea romanului „your name.” de Makoto Shinkai, apărut în limba română în traducerea Iolandei Prodan și publicat de editura Alice Books.
Evenimentul va fi moderat de Andreea Lupescu, PR Manager la Alice Books, și va aduce în prim-plan mai mulți invitați din domeniile academic și cultural, care vor discuta despre povestea romanului, personajele sale și modul în care tema destinului este explorată în cadrul narațiunii. Vor lua cuvântul Șerban Georgescu, director al Departamentului de Studii Asiatice din cadrul Universității Româno-Americane, Alice Teodorescu, specialistă în cultura pop japoneză, Antonia Ivanciu, profesor de limba japoneză și director artistic în cadrul Izanagi, precum și Mirela Murgescu, profesor universitar în cadrul Universității din București.
Seara va include și un atelier de manga susținut de artista Anca Toma (Noctis Art), care va oferi participanților o perspectivă creativă asupra universului vizual japonez.
Romanul „your name.” urmărește povestea a doi adolescenți, Mitsuha și Taki, care trăiesc în locuri diferite și ajung să facă schimb de corpuri în vis. Conexiunea lor devine din ce în ce mai profundă, punând în mișcare o serie de evenimente cu implicații emoționale și existențiale. Cartea, care a stat la baza filmului omonim regizat de Makoto Shinkai, explorează teme precum identitatea, timpul și dorința de a nu pierde legătura cu celălalt.
Evenimentul este deschis publicului și se anunță a fi o întâlnire dedicată literaturii contemporane, culturii japoneze și dialogului creativ dintre lumi.
📷 Sursa fotografiei: pexels.com

