Bucureștiul este astăzi, din punct de vedere arhitectural, un oraș cu două suflete: unul aristocratic, onorat să preia renumele de „Micul Paris” de care se bucura în Belle Époque, și altul frământat de schimbările brutale ale istoriei la care am fost condamnați de îndată ce tancurile Armatei Roșii au staționat în Regatul României. Fiecare cartier ascunde ecouri ale unei epoci boeme și parfumate, dar și cicatrici gri lăsate de demolările comuniste care au rescris fața orașului. După cutremurul din 1977, regimul accelerează procesul sistematizării, într-o dezastruoasă încercare de a scăpa de clădirile considerate „incomode” și de a uniformiza și standardiza “societatea socialistă multilateral dezvoltată” pusă la cale întru desăvârșirea neamului. Astfel se lansează proiecte megalomanice precum Casa Poporului, pentru care aproape 20 de biserici, precum și cartierul Uranus-Antim și o parte din Rahova au fost rase de pe fața pământului.

Am stat la discuții cu Sebastian Petre, un tânăr explorator care a pornit într-o călătorie prin acest decor contrastant, dotat cu o cameră pe post de cronicar și curiozitatea drept busolă. El documentează aceste lumi suprapuse pe canalul său de YouTube, unde regăsim o colecție de povești despre cartiere ca Pantelimon, Tei, Ferentari, Militari, Vitan, Drumul Taberei și altele.

ladiscutii.ro: Povestește-ne câteva lucruri despre tine. Cum a luat viață canalul tău de YouTube?

Sebastian Petre: Eu nu am niciun fel de studii de arhitectură (foarte mulți s-au întrebat asta, prin comentarii). Totul s-a dezvoltat dintr-o pasiune. Am vrut să fac YouTube încă de prin 2017, dar n-am știut exact ce să fac. Atunci erau la modă cele cu ASMR, mukbang etc. Deci erau multe opțiuni. Am găsit un canal de YouTube care, tot așa, făcea animații, cu prezentarea poveștii, și mi-a rămas ideea în minte. Dar n-am pus-o în practică mulți ani.

Eu am avut înainte un canal despre fotbal, cu povești… cam 1.000 de abonați, per total 100.000 de vizualizări. N-a fost cine știe ce, dar eu am avut o pasiune de a mă plimba prin București și de a descoperi diverse locuri, cartiere.

Pasiunea asta s-a născut prin 2016. Mă duceam foarte mult prin Megamall, să-mi caut adidași. Era troleibuzul 90, care mergea de la Megamall și mă lăsa la Afi, așa că mergeam și căutam adidași în ambele mall-uri. Într-o zi am mers mai departe cu troleibuzul 90 și am ajuns până în Drumul Taberei. Atunci a început fascinația asta pentru cartiere — am văzut bulevardele mari, multă verdeață, turnul de apă de pe strada Sibiu. Și am zis ce e cu ele?

Atunci s-a dezvoltat curiozitatea mea despre cartiere. Și am început să mă plimb, să descopăr Grivița, să descopăr Giulești și așa mai departe. În 2021, prin iarnă, am zis să descopăr povestea cartierului Drumul Taberei, apoi am dezvoltat pasiunea asta.

ladiscutii.ro: Dar cum te documentezi? Și mie îmi place foarte mult să mă plimb, dar nu știu cum să găsesc informațiile pe care le pui tu acolo.

Sebastian Petre: Sunt câteva site-uri, de exemplu bercenidepoveste.ro. Sunt zone specifice cartierelor. Dar, în principal, vedeam ceva, o clădire sau un bulevard și căutam pe Google, pur și simplu. Căutam informații — ce e cu această clădire? Și așa am început să cos povestea, descoperind. Câteodată și mijloacele de transport în comun leagă o poveste. Sunt multe trasee care s-au schimbat, care te duceau în altă parte. Apoi, ce era acolo înainte să fie blocul… De exemplu, o stradă care acum e Aleea Bistra, din Drumul Taberei, era înainte, în anii ‘60-‘70, capăt de autobuz.

Mă mai ajută foarte mult și site-ul fostulbucuresti, care are imagini din satelit, pe etape — din 1943, 1966 etc. Între timp, au mai adăugat. Acolo vezi foarte interesant tot Bucureștiul și cum s-a dezvoltat.

ladiscutii.ro: Multe dintre cartierele de azi ale Bucureștiului (cum ar fi Floreasca) își iau avântul în epoca fanariotă, pentru ca, ulterior, să fie transformate radical și definitiv în perioada comunismului. Care crezi ca au fost efectele politicii de sistematizare, încurajate îndeosebi de Ceaușescu?

Sebastian Petre: Sistematizarea a fost necesară* Bucureștiului pentru că Bucureștiul, de fapt, era ca un fel de sat mai mare. Nu sunt bulevarde mari trasate — totul s-a construit așa, cam cum e în Centrul Vechi. Deci, Bucureștiul, cum arăta el înainte de comuniști, e cam cel de la Bulevardul Dacia, din Piața Romană, până la Obor. Cam toată zona aia, cam așa era Bucureștiul.

Adică sunt străduțe întortocheate, nu sunt bulevarde mari, nu sunt făcute pentru mașini. Efectele sistematizării se văd astăzi. Pentru că, fără sistematizarea de atunci, nu ar fi fost posibile bulevardele pentru trafic. S-ar fi descurcat foarte greu oamenii aici, în București, fără sistematizare, fără crearea marilor bulevarde.

ladiscutii.ro: Da, dar tot în ideea asta a sistematizării au fost dărâmate sau mutate foarte multe zone. Adică, cel puțin pentru Palatul Parlamentului, a trebuit să fie dărâmat un cartier întreg, Uranus.

Sebastian Petre: Casa Poporului a fost o nebunie, o megalomanie a lui Ceaușescu și a fost dărâmat un cartier întreg. S-a mai demolat atunci un centru, vechiul Institut Medico-Legal „Mina Minovici”, căruia i se spunea atunci morga. Era exact unde e acum Biblioteca Națională.

Apoi, unde sunt acum patiseriile Luca-Matei, unde au capătul autobuzele, era Spitalul Brâncovenesc. Era foarte frumos din punct de vedere arhitectural. Arhitecții care au lucrat la bulevard au reușit să păstreze un perete. Îl putem observa în spatele blocului de acolo, e un perete exterior, care e din fostul Spital Brâncovenesc. Chiar dacă mulți arhitecți i-au făcut pe plac lui Ceaușescu, au încercat să salveze cât au putut.

ladiscutii.ro: Putem să ne amintim doar povestea cu stația de metrou de la Romană, pe care Elena nu o voia construită, dar totuși s-a construit. Odată cu sistematizările au venit și demolările masive. Care sunt trei dintre clădirile sau zonele cele mai importante pe care le-am pierdut atunci?

Sebastian Petre: Pe primul loc aș pune Mănăstirea Văcărești, care a fost dărâmată absolut degeaba, pentru că din punct de vedere al traseului, ca sistematizare, nu stătea în calea a nimic. Era perfect alinată la bulevard, la Calea Văcărești. Lacul Văcărești, în prezent Delta Văcărești, a fost creat pentru acumularea apei din Dâmbovița, la fel ca Lacul Morii, dar cum n-a mai fost finalizat proiectul, a rămas abandonat după 1989 și s-a format delta. Mănăstirea nu încurca cu nimic și demolarea ei a fost absolut inutilă din toate punctele de vedere. Acum vedem că s-a construit acolo Sun Plaza. Comuniștii au demolat Mănăstirea Văcărești în ’86-’87. Au început un proiect care se dorea a fi un fel de Palat al Justiției, cu multe clădiri. Au făcut fundația, dar apoi a venit Revoluția.

O altă clădire care n-ar fi trebuit dărâmată e Spitalul Brâncovenesc. Apoi, ar mai fi Muzeul Simu, un muzeu foarte interesant, atât din punct de vedere arhitectural (inspirat de coloanele grecești) dar și datorită operelor de artă care se găseau în el. Era undeva pe Magheru.

Pe lângă astea, au fost case frumoase, cu o arhitectură deosebită.

ladiscutii.ro: În clipurile tale, mici amănunte precum etimologia cuvântului „Ferentari” (de la corpul de oaste al armatei romane) fac deliciul poveștii. Ce chestiuni mai puțin cunoscute despre istoria Bucureștiului ar trebui să audă lumea?

Sebastian Petre: Proiectul metroului, pe care multă lume îl atribuie comuniștilor, că ar fi fost creat în perioada comunistă. Metroul a fost proiectat încă de pe vremea inginerului Dimitrie Leonida. El a conceput primul plan al metroului în București.

Practic, dacă ar fi fost să ne luăm după anul acela, am fi avut un metrou deja de peste 100 de ani în București. E un proiect foarte vechi acela de a avea metrou. Bineînțeles că nu se respectă acum magistralele respective, Bucureștiul fiind complet schimbat față de atunci.

Mi-ar plăcea foarte mult să prezint în clipuri și personalități care au stat în București, în diverse zone. De exemplu, Maria Tănase, care s-a născut și a crescut unde este acum Parcul Tineretului, în mahalaua Cărămidarilor. Acolo era o zonă sărăcăcioasă, cu o groapă de gunoi. Acolo, chiar lângă Palatul Copiilor, a fost inaugurată și statuia ei, la 100 de ani de la naștere.

Mai e o poveste foarte interesantă, datorită căreia am o pasiune foarte mare pentru Drumul Taberei: o placă comemorativă la un bloc de patru etaje, de pe Aleea Țincani Acolo au stat Harry Brauner și Lena Constante.

Lena Constante a stat închisorile comuniste 12 ani. Singura ei vină a fost faptul că era prietenă cu soția lui Lucrețiu Pătrășcanu. Ea, de fapt, făcea coregrafii, la Teatrul de Păpuși, deci nu avea nicio legătură politică. Dar doar pentru că avea legătură cu familia Pătrășcanu, a fost închisă timp de 12 ani în închisorile comuniste. A scris și o carte, Evadarea tăcută. A fost scrisă în timpul comunismului, în franceză, pentru că a zis că dacă cineva intră în casă, să nu știe limba, să nu o dea pe mâna Securității. După Revoluție, a publicat-o în Franța prima dată. Ea mai avea acolo rude, prieteni, printre care disidenta Monica Lovinescu. După ce a ieșit din închisoare, în anii ’60, Lena Constante a primit repartiție de locuință și s-a mutat în Drumul Taberei. Acolo a stat până a murit, în anul 2005, la 96 de ani. Și asta mi s-a părut interesant, că a stat până acum, de curând, în Drumul Taberei.

ladiscutii.ro: La sfârșitul anilor ’50 și până spre jumătatea anilor ’60 iau naștere noi cartiere precum Drumul Taberei, Berceni sau Vitan. S-au aliniat aceste noi cartiere în arhitectura de ansamblu a Bucureștiului, la peste 60 de ani de la „inaugurare”?

Sebastian Petre: Da, pentru că ele au fost create în afara orașului. Prima idee a comuniștilor, când au venit la putere și a fost nevoie de foarte mult spațiu locativ a fost de a crea aceste cartiere pe câmpuri, în apropierea orașului sau lângă. Adică n-au avut ideea de a demola.

Asta a fost o idee de după cutremurul din 1977 — de a demola, de a rade cartiere întregi, de a construi blocuri. Înainte se dorea să se construiască după ideea: unde e teren liber? Unde e acum Drumul Taberei, atunci era câmpul armatei unde se făceau instrucții. În Berceni era viță de vie. Unde au avut terenuri libere, au construit.

De exemplu, primul proiect de blocuri și ideea de a construi blocuri a fost de fapt în Ferentari. În Ferentari sunt niște blocuri roșii — chiar așa li se spune — exact la începutul Căii Ferentari, înspre Rahova. Sunt niște blocuri construite la sfârșitul anilor ’40.

Ei ar fi vrut să dezvolte mult zona Ferentari. Ferentariul este un cartier într-adevăr rău famat, pentru că este și unul dintre cele mai vechi cartiere mărginașe, dezvoltându-se acolo separat de restul Bucureștiului încă înainte de venirea comuniștilor — fiecare și-a construit casa după posibilități.

Revenind la sistematizare și construirea de cartiere — ele sunt perfect create și din punct de vedere arhitectural și al trasării bulevardelor. Însă ceea ce s-a construit în perioada de după Revoluție n-a mai respectat niciun plan urbanistic.

ladiscutii.ro: Există momente în care comunitatea ta și-a adus aminte de un anumit lucru doar pentru că ai pomenit de el în clipuri, ca formă de memorie colectivă?

Sebastian Petre: Un exemplu ar fi un loc de la Piața Sudului, unde se vindeau hamburgeri. Când am spus despre el în clip, mulți și-au adus aminte în comentarii despre acest așa-zis hamburger.

Apoi, ar mai fi brutăria Koksal din Vitan, care există încă de pe vremea când era numai noroi acolo. După Revoluție, blocurile noi nu erau terminate și niște turci și-au făcut această brutărie acolo. Sunt și poze vechi cu brutăria și cu lumea când stă la coadă. Și multă lume zice: da, da, Koksal, țin minte de când eram mic și cumpăram de acolo, mă trimitea mama la pâine.

La fel și-a adus aminte multă lume când am spus că în locul unde este acum Park Lake, înainte era o groapă. Se dădeau acolo cu sania, iar mulți, mai ales cei mai în vârstă, zic da, acolo era o bază sportivă…

Îmi place ideea asta de a duce aminte oamenilor ce era acolo înainte. Așa e memoria colectivă: pe mulți îi leagă, practic, aceeași amintire, iar peste ani îi leagă ceva ce nu mai e acolo.

ladiscutii.ro: Cât de importantă crezi ca e respectarea normelor urbanistice pentru stoparea construcției de blocuri în mod haotic?

Sebastian Petre: Este esențială — se vede ce s-a construit. Sunt cartiere lipite de București, care s-au construit pe câmp, în funcție de cum a avut fiecare terenul. Au tras blocurile, de multe ori anapoda, fără bulevarde largi, fără școli, fără grădinițe, fără parcuri. Când au construit cartierele, comuniștii au făcut-o pe modelul ca la 10.000 de locuitori să există o școală, la 120.000 de locuitori să existe și un liceu și tot așa.

Acum nu se respectă nicio regulă. De aici și vine de multe ori aglomerația, că mulți își aduc copiii cu mașina în București, pentru că acolo nu au cartierele rezidențiale destule școli.

Poate că ar fi trebuit mai întâi trasate străzile, trasă canalizarea, iar abia după dezvoltatorii să construiască blocuri.

ladiscutii.ro: Ai vreun loc preferat în București, ascuns de ochii lumii care nu cunoaște bine zona (de exemplu, spațiul se află printre blocuri)?

Sebastian Petre: Mie îmi place foarte mult strada Sibiu din Drumul Taberei. De multe ori mă plimb pe acolo, nu prin parc, pentru că găsesc mai multă liniște și multă verdeață. Acolo există și turnul de apă, pe strada Sibiu, care a fost construit înainte de cartier și deservea unitatea militară.

Îmi plac foarte mult și cimitirele. Cimitirul Mărcuța, din Pantelimon, e un cimitir în pantă. Din vârful pantei vezi și cimitirul, și lacul. E foarte frumos. Mănăstirea Mărcuța este ctitorită în 1587, iar cimitirul ăsta e foarte interesant: mormintele sunt făcute pe un deal. Foarte interesant cum au reușit să le încadreze acolo. L-am descoperit de curând, acum două săptămâni. Am fost cu niște prieteni care au vrut să mi-l arate, nu știam de el.

Lumea știe de cimitirele astea clasice, cum ar fi Bellu, dar sunt și multe cimitire create în pantă, cum e acesta. Mai e un cimitir printre blocuri, în Dristor.

ladiscutii.ro: Dorești să spui, în încheiere, câteva cuvinte abonaților? Am văzut că ai și un link de buymeacoffee în descriere.

Sebastian Petre: Da, dacă cineva vrea să doneze, să mă ajute… Încerc, cu banii pe care-i mai strâng din donații, să duc și către alte orașe povestea cartierelor. Vreau să prezint și orașe din Constanța, din Brașov sau Sibiu în viitor.

* O analiză ilustrată a efectelor distructive ale sistematizării propuse de Ceaușescu se regăsește în cartea „Bucureștiul mutilat”, apărută în 2018, la Editura Humanitas, a arhitectului Andrei Pandele. Fotografiile strânse de autor conturează cel mai bine abuzul de putere al tovarășului care „voia (…) să rămână în istorie drept Marele Ctitor al Bucureștiului socialist”: „Din ordinul unui tiran primitiv și megaloman, în București s-a demolat pe timp de pace mai mult decât au distrus două războaie mondiale plus două cutremure mari (cele din 1940 și 1977). O suprafață imensă din orașul istoric a fost rasă de pe fața pământului. «Marele Conducător» dorea să transforme târgul patriarhal și Micul Paris al bunicilor noștri într-un mare Phenian utopic. Să dărâme întregul oraș și să înlocuiască vechile clădiri cu decoruri de operetă. În acei ani, lumea numea giganticul șantier „Ceaușima”, aluzie la distrugerile făcute în Japonia de bomba atomică. Structura tradițională a orașului a fost distrusă și înlocuită cu blocuri de o arhitectură îndoielnică, pe o tramă stradală total diferită”.