Am mai îmbătrânit un an. Se spune că vârsta este doar un număr, dar adevărul este că, până la 37 de ani, numărul ăla începe să vină cu umpique de criză a vârstei, cu niște dureri de spate (aș vrea să mulțumesc chiropractorului meu că mă ajută să scap de ele), dar și cu niște lecții învățate. Printre ele se numără cele despre greșeli mărunte, cum ar fi să mănânci sarmale la 1 noaptea (spoiler alert: nu mai ai metabolismul de la 20 de ani), fie despre decizii mari care te fac să reevaluezi tot ce știai despre tine și despre lume.

Și, dacă e să fim sinceri, lecțiile cele mai valoroase nu vin din poveștile altora. De cele mai multe ori, le înveți pe pielea ta – poate din încăpățânare, poate din curiozitate, dar mai ales pentru că niciun sfat nu bate experiența proprie. Poate sună clișeic, dar fiecare rid nou, fiecare decizie proastă, fiecare „de ce mama dr*cu’ m-am băgat în asta?” contribuie la o versiune mai bună a ta.

7 lecții (ne)prețuite la 37 de ani

1. Relațiile perfecte nu există și asta e ok, perfecțiunea e overrated. O relație fără provocări poate arăta bine la suprafață, dar n-are substanță. Certurile sănătoase, compromisurile reale și crescutul împreună sunt cele care construiesc o conexiune autentică. Nu vei găsi relationship goals adevărate în pozele perfect editate de pe Instagram, ci mai degrabă în momentele în care accepți că iubitul tău mai ascultă și muzică techno.

2. Prieteniile adevărate nu depind de frecvența mesajelor sau numărul de ieșiri dintr-o lună. Nu toți prietenii trebuie să fie lângă tine 24/7 ca să fie apropiați, iar valoarea unei prietenii nu se măsoară în câte selfie-uri aveți împreună. Sunt prietenii care supraviețuiesc distanței, tăcerii și programului încărcat. Ce le face speciale? Faptul că, atunci când vă revedeți sau vorbiți după luni întregi, conexiunea este la fel de puternică.

3. Nu toți oamenii pe care îi pierzi sunt o pierdere. Uneori, viața face curățenie în locul tău – mai ales atunci când tu ai amânat prea mult să o faci. Prieteniile care se sting sau relațiile care se destramă sunt un reminder că oamenii vin și pleacă. Unii sunt lecții, alții sunt binecuvântări, iar câțiva sunt avertismente – dar toți au un rol. Uneori e bine să reevaluezi cine îți ocupă spațiul în suflețel.

4. Este în regulă să spui „nu”. Nu trebuie să explici, să te scuzi sau să simți vinovăție (posibil să mai am de lucrat puțin aici). A spune „nu” oamenilor nepotriviți înseamnă să spui „da” lucrurilor care contează pentru tine. Iar dacă cineva se supără când pui limite, înseamnă că acea persoană beneficia de pe seama lipsei lor.

5. Banii nu cumpără fericirea, dar cumpără chestii care aduc fericirea. O vacanță pe plajă, departe de mailuri sau call-uri care ar fi putut să fie un mail? Mie-mi sună a fericire. O cină delicioasă sau un cocktail în oraș? Absolut. Ca să nu mai vorbim de accesul la servicii medicale de calitate sau o locuință într-o zonă faină. I’m just gonna say it: stabilitatea financiară este sexy.

6. Unele lucruri chiar nu merită energia ta. Încercarea de a fi pe placul tuturor e ca un abonament la sală pe care nu-l folosești – costisitor și inutil. Oricât de mult te-ai strădui, întotdeauna va exista cineva care să nu fie mulțumit. Oamenii au standarde diferite, așteptări nerealiste sau, uneori, they don’t fuckin like you. Și asta e ok. În loc să-ți faci griji despre ce cred alții, concentrează-te pe cum te simți tu cu tine.

7. Iertarea este mai mult pentru tine decât pentru ceilalți. Asta nu înseamnă să scuzi comportamentul celuilalt sau să ajungi să crezi că a fost corect, nici nu înseamnă neapărat să continui orice formă de relație cu celălalt. Mai degrabă înseamnă să-ți acorzi permisiunea să te vindeci: să recunoști că durerea există, să o simți, iar apoi să o lași să plece, pentru ca tu să încetezi să mai cari bagajele emoționale ale resentimentelor.

Bonus: lecția pe care o înveți mai greu – să te iubești

Indiferent de greșelile făcute sau de lucrurile pe care încă le mai ai de învățat, merită să te iubești – da, tu pe tine. Am fugit puțin de continuarea clișeică „așa cum ești” pentru că, uneori, luam asta ca pe un free pass să nu lucrăm la noi înșine, să ne complacem în situațiile în care suntem și să nu facem niciun fel de upgrade la viață. So… iubește-te, dar lucrează în continuare la tine. Fiecare an care trece e o șansă să te cunoști mai bine și să te apropii mai mult de cine vrei să fii. Nu e ușor, dar e rewarding. Partea frumoasă? Când te uiți în urmă, îți dai seama că ai crescut mult, chiar dacă uneori ai avut impresia că stagnezi. Și asta e o revelație care merită fiecare criză existențială.

📷 Imagine generată de inteligența artificială