Câteodată, lucrurile se întâmplă și atât. Fără vreun impuls exterior, fără vreo traiectorie exactă — un fluture bate din aripi în Chile, o tornadă are loc în SUA. Cum s-au întâmplat rap-ul și hip-hop-ul în România poate că istoria va consemna.

Ce e cert, totuși, e că există un curent al hip-hop-ului și rap-ului și la noi, iar unul dintre cei mai mișto MC ai generației actuale e Macanache. S-a ridicat de jos, și-a făcut drum în industria muzicală, cu o tonă de piese și albume lansate și-l vedem pe la mai toate concertele bune. Însă n-a uitat niciodată de unde a plecat și are multe proiecte pe viitor, în afară de muzică — vrea să scrie cărți, piese de teatru, să sculpteze, să deschidă un muzeu al hip-hop-ului și o expoziție în memoria tatălui său.

Am stat la discuții cu Macanache despre toate astea și ne-a spus cum (se) vede lumea de azi, ce ar putea să facă un tânăr artist, ce albume a mai lansat și ce sfaturi are pentru cei care trec… prin viață. Ne-a vorbit și despre Diana, despre fetița lor, despre cum era tatăl său, despre artiști și despre istoria „din gură în gură”.

ladiscutii.ro: De multe ori, când oamenii se gândesc la Macanache, se gândesc la „Ăsta sunt eu”. După cum îți spuneam, cu piesa asta am crescut și eu. Cum e Macanache acum, la aproape 10 ani de la prima piesă?

Macanache: E la fel. A găsit speranța. Că eu căutam o rază de speranță să mă scoată de unde eram și am găsit-o. Sunt mai liniștit. Acum chiar îi ajut eu pe alții să găsească ce căutam și eu acum 10 ani. Adică… e bine.

ladiscutii.ro: Ce căutai acum 10 ani?

Macanache: O cale de scăpare. Căutam să scap de unde eram în viața mea și mă chinuiam.

ladiscutii.ro: Știu că povesteai despre mai multe job-uri pe care le-ai avut și faptul că te-ai chinuit prin liceu. Cum ai ieșit din asta?

Macanache: Cu muzica am ieșit. Prima întrebare îți răspunde și la asta. Am zis să fiu mai disciplinat pe chestia asta și să mă țin de ea mai serios — să o fac mai des și să cred în chestia asta.

ladiscutii.ro: Ce-ai spune unui tânăr artist care se ocupă acum de muzică?

Macanache: Să facă asta în fiecare zi. Că de fapt ei cred că vine un moment în viața lor când cineva îi ia de mână și îi face. Când, de fapt, e vorba să te antrenezi în fiecare zi și să fii atât de bun, deși nu te știe nimeni — când o să ai ocazia să arăți cât de bun ești, să te pregătești din timp pentru momentul când îți oferă cineva o șansă.

ladiscutii.ro: Tu în versuri și în clipuri prezinți realitatea brută și necosmetizată. Cum crezi că va fi viitorul României acum pentru un tânăr obișnuit care vrea să aibă o meserie în București?

Macanache: Mi se pare din ce în ce mai rău totul. Totul e mai scump, mai multe taxe, mai greu să te angajezi, mai greu totul. Eu nici nu mai știu cum e, că sunt atât de pierdut în lumea asta a hip-hop-ului și în proiectele mele…

Adică iau pulsul oamenilor, vorbesc des cu oamenii care lucrează job-uri normale și chestii, dar ca artist nici nu contează că ei sunt în afara bulei, în afara sistemului un pic. Sunt jumate băgați în sistem, jumate pe lângă. Și încă nu sunt hotărâți ce cale să ia.

Mulți rămân prinși în sistem, mulți se rup de acolo și fac artă, fac ce le place. Deși nu o să fie cum cred ei — că o să fie milionari, numai gagici, băuturi scumpe, haine de piele, mașini luxoase. O să facă ce le place la aceiași bani cu care fac ce nu le place. Dar măcar fac ce le place.

ladiscutii.ro: Cum ar putea fi încurajat un artist în condițiile astea?

Macanache: Condiția e fericirea și bucuria pe care i-o dă când face ce-i place. Aia, atâta e. În rest, bani nu sunt. E doar liniște sufletească, că nu te mai trezești și mergi într-un loc în care nu-ți place.

Te trezești când vrei tu, faci ce-ți place ție și cumva trebuie să combini și business-ul, și plăcerea. Că e de muncă, nu poți să lași pe alții să se ocupe.

ladiscutii.ro: Cum ar putea un artist tânăr, de care vorbeam, să colaboreze cu tine? Ia legătura cu tine și vedeți care-i vibe-ul?

Macanache: În primul rând trebuie să ne cunoaștem. Pentru că poate avem principii diferite, gândire diferită și atunci n-aș vrea să mă bat cap în cap cu niște idei pe care nu le plac. Dar de obicei încerc să vorbesc — uite, cum e la concert, aici. Mai stăm la o țigară de vorbă afară, mai e una-alta. Și-mi fac o idee despre el, dacă avem ceva în comun sau nu.

ladiscutii.ro: E mai important caracterul, nu?

Macanache: Da. Cum e omul, aia e cel mai important. Să-l miros un pic, știi? Așa aș putea să le iau banii, le dau o strofă și aia e. Le-am luat banii, mă doare în pu#ă.

ladiscutii.ro: Vrei să ne povestești un pic despre firma ta, Macanache Interzis, casa de discuri? Dacă se mai ocupă de altceva…

Macanache: Nu e o casă de discuri, e un fel de casă de producție. E un minimum pe care poți să-l faci ca să poți să vinzi singur CD-uri, merch și ce vrei să vinzi. E o idee — că eu am vrut să vorbesc cu cineva, să facă asta pentru mine, să-i dau jumate din bani.

N-a vrut nimeni, până la urmă am făcut-o eu singur cu Diana. Și, practic, e pentru tine, ca artist independent — ai nevoie de chestia asta ca să faci contracte, să faci bani, să fii legal, să nu poată să te ardă lumea. E un minim pe care trebuie să-l faci când faci rost de niște bănuți.

Că toți banii îi investești în tine la sfârșitul zilei. Vrei să vinzi CD-uri? Îți trebuie o firmă. Mai bine e firma ta, PFA sau ce e.

ladiscutii.ro: Ai o piesă super mișto cu Diana. Ziceai că are un rol Diana în firma ta.

Macanache: Ea are un rol în viața mea în tot ce fac. De când a apărut în viața mea, viața mea s-a schimbat. Eu căutam și cea mai mică atenție de la o fată și nimeni nu mi-o oferea.

Și ea m-a plăcut așa cum eram, știrb, vai m#rții mei. Ea așa m-a întâlnit, la vase — spălam vase și i-am zâmbit fără dinți. Și a zis: ah, m-am îndrăgostit de prostul ăsta. Și acum, 10 ani mai târziu, facem chestii împreună, tot felul de proiecte. Avem și un copil împreună.

Chiar piesa Diana e făcută pe ultima sută de metri. Era o altă piesă, albumul ăla era terminat, dar aveam o piesă cu cineva care n-a mai vrut să facă piesa aia, și-a retras versurile după piesă. Și mai aveam nevoie de o piesă.

Și am zis: trebuie o piesă despre fata mea, care m-a ajutat cu tot ce fac. Și în 5 minute am făcut piesa și am dat drumul albumului. Știam direct ce vreau să-i zic — te iubesc, tot ce am zis în piesa aia. Asta îi zic în fiecare zi și fără să vorbesc.

ladiscutii.ro: Și după 10 ani aproape de la piesa aia, e același mesaj.

Macanache: Da. E chiar mai mult te iubesc acum. Pentru că acum are grijă și de fetița noastră. Nu am cuvinte să descriu. E greu. Dacă aș mai face o piesă, n-ar fi de ajuns ca să-i exprim. I-aș spune doar cuvinte frumoase și i-aș mulțumi pentru tot ce a făcut. Și că mă ajută mereu.

Ea e jumate din brandul Macanache. Adică eu sunt personajul ăsta care scrie versuri și nu știu ce. Dar industria muzicală… e o industrie, nu e doar muzică și gata — viață de artist boem. Sunt multe acte, multe contracte, multă birocrație. Eu nu pot să navighez în chestiile astea.

Și ea, la rândul ei, e artist. Dar a renunțat la ea, artistul, ca să fie manager și tot ce ține de chestiile astea pentru brandul Macanache.

ladiscutii.ro: Ai vreo idee cum ar putea fi simplificată birocrația din România, cu contractele, cu toate astea?

Macanache: N-am. Vreau doar să nu mai fie (râde). Eu cred că o strângere de mână și un cuvânt — știi cum e aia, ți-am dat cuvântul —, ar trebui să fie de ajuns. Dar nu e.

ladiscutii.ro: Vrei să mai adaugi ceva pentru urmăritorii tăi?

Macanache: Mergeți și ascultați albumul nou — Gimnastică Lirică. E cel mai tare album al meu de până acum. Cred că de-abia pe-ăsta îl pot considera primul meu album.

Cumva sunt destul de matur ca artist încât să exprim ce vreau și să sune exact cum aș fi vrut să sune acum 10 ani ce-am făcut, știi? Dar uite că a durat 10 ani ca să fac sound-ul ăsta, ca să ajung persoana, MC-ul ăsta, artistul ăsta care sunt. 10 ani doar m-am șlefuit.

Am planuri mari. M-am apucat să scriu vreo 3-4 cărți. Vreau să scriu piese de teatru, să fac film. Rap-ul și hip-hop-ul întotdeauna vor fi iubirile mele, dar vreau să fac mult mai mult de atât. Simt că am ceva de arătat lumii diferit față de ce-a mai fost.

ladiscutii.ro: Și cărțile și piesele de teatru, despre ce ai vrea să fie? Ce lume să exploreze?

Macanache: Piesa de teatru (ca să zic aici să nu-mi fure nimeni ideea) o să se numească Schimbul de Tură. E despre schimburile de tură între doctor și asistentă la spital.

E o piesă de teatru de comedie în stilul Molière, Caragiale, Goldoni, cu Macanache strecurat și comedie românească, cu situațiile din spitalele românești.

O altă carte e despre toate întrebările pe care le-am avut eu, ca artist la început de drum, și nu mi-a răspuns nimeni la ele. A trebuit să le aflu singur. Și acum, eu mi-am dat seama că multă lume mă întreabă cum fac aia sau aia?

Și m-am gândit că mai bine să scriu o carte, la care îmi răspund eu la toate întrebările pe care le-am avut la început de drum.

ladiscutii.ro: Deci ar fi un fel de ghid.

Macanache: Da. Și o biografie. Un ghid-biografie, da, cumva. Trebuie să-i mai fac o biografie lui tata, să îmi mai fac eu mie o biografie. Îmi place să scriu mult și… rap-ul nu e de ajuns. O strofă are 16 versuri, un refren are 4 sau 8… și aia e ideea.

Vreau să îmi extind ideile în sute de pagini. În felul meu, cum scriu eu. Probabil o să angajez pe cineva să pună o virgulă unde trebuie și de-astea…

ladiscutii.ro: Redactor…

Macanache: Da, că eu când încep, eu pun punct doar când am terminat cartea. Acolo e punct. Pentru că n-am timp.

Dacă stau să pun o virgulă sau o cratimă, e posibil să-mi pierd firul ideii, știi? Atât de multe idei și gânduri îți vin pe loc că n-ai timp să pui o virgulă și mai bine mai scrii un cuvânt-două-trei, o propoziție.

ladiscutii.ro: Te-ai gândit la vreo editură până acum? Sau o să fie tot sub Macanache Interzis?

Macanache: Nu, o să colaborăm cu cineva, nu o să-mi fac editură de cărți. Am început și o pagină de Instagram care vreau să fie revistă de hip-hop, în care să strângem toate evenimentele importante dintr-un an într-o revistă, să le documentăm, să le arhivăm — Revista Bagabont.

Și o să mai vreau să fac un muzeu la un moment dat, cât de curând. Un muzeu hip-hop, că n-avem. Unde lumea poate să doneze toate acaretele pe care le are pe acasă. Că te muți… eu am făcut asta — m-am mutat de 10 ori în 10 ani și am uitat afișe, CD-uri, chestii pe care le-am mai primit la concerte au rămas acolo… Așa mai bine le donam undeva, știi? Și sigur sunt mulți oameni care au tot felul de chestii care ar sta mai bine într-un muzeu.

Proiecte am multe. Vreau să fac multe. Vreau să sculptez, vreau să pictez, vreau să-i fac lui tata o expoziție, să-i expun tablourile. Are peste 100 de tablouri și vreo 500 de schițe.

El a murit anul trecut și vreau să fac în memoria lui, așa. Sunt mulți pictori ca el, care mor necunoscuți, nu știe nimeni că au pictat vreodată, că au făcut ceva în viața asta și nu vreau să fie în zadar viața și moartea lui. Că e un om interesant. E un om de 100 de ori mai interesant decât mine. Dacă eu par interesant, pe el trebuie să-l cunoști măcar o firimitură.

Și sigur părinții tăi și ai mei și ai noștri și bunicii, străbunicii au povești de un milion de ori mai tari decât ale noastre în viața asta, în care ni se pare că noi facem ceva, dar e nesemnificativ.

Așa că luați un reportofon de-ăsta, mergeți la străbunicii voștri, la bunici și stați de vorbă cu ei, cu un reportofon, o cameră, să vă povestească cum era viața odată. Doar așa, ca să știi adevărul.

Că asta e istoria, din gură în gură, orice altă istorie… e cardeală. Nu știi dacă e adevărată sau cât la sută din ea e adevărată. Așa ți-a zis bunică-tu — mai înflorește el, că a băut niște vin, dar ai o idee cât mai aproape de adevăr. Am început să apreciez chestiile acum, când sunt mai mare. Când era mic, nu îmi păsa de nimic. Dar acum țin la o istorie reală, știi?

ladiscutii.ro: Crezi că istoria reală e asta, luată cu un reportofon? Istoria vorbită?

Macanache: Da. Și la hip-hop, istoria începe în momentul în care cineva a pus camera pe cineva, deși ea se întâmpla poate cu cinci-zece ani înainte. Dar alea sunt doar la nivel de cartier, dacă mai trăiesc oamenii ăia să-ți spună poveștile, cum erau petrecerile, cum erau alea…

La fel e și cu istoria asta, care, oricum, la o adică… Dacă ai destui bani și ai scris o carte și ai dat foc la toate celelalte cărți, ăla e adevărul. Ăla e îndreptarul după care ne luăm.

ladiscutii.ro: De obicei, istoria e a învingătorilor.

Macanache: Da. Cine a murit nu mai are cum să scrie, oricum.